Un nou val de îmbolnăviri cu noul coronavirus este tot mai des invocat de către cadrele medicale din România, care atrag ateția că de această data a crescut numărul pacienților cu forme grave, în raport cu cei care prezintă forme moderate. Una dintre particularitățile noilor îmbolnăviri, semnalată tot mai des de către medici este hepatocitoliza. Aceasta este o reacție inflamatorie acută, care se manifestă în momentul în care apare acea furtună de citokine, deci în prima etapă, dar se manifestă practic printr-o distrugere ușoară a celulelor hepatice, a explicat medicul Beatrice Mahler.
„Nu putem să ne dăm seama în ce măsură este vorba despre o distrugere a hepatocitelor sau de o inflamație destul de intensă care duce la modificarea permeabilității membranei celulei hepatice și astfel aceste citokine și aceste enzime hepatice ajung în sânge. Este important să monitorizăm ce se întâmplă și să fim în permanentă legătură cu medicii gastroenterologi. Pentru noi, ca pneumologi, e o provocare, pentru că pe lângă insuficiența respiratorie, asocierea unei insuficiențe hepatice pune reale probleme de management al acestor pacienți”, a spus Beatrice Mahler, potrivit Digi24.
Aceasta a semnalat, de asemenea, că de această dată se prezintă tot mai mulți pacienți cu forme grave de COVID-19.
„Ce observăm ca particularitate de la începutul acestui val este că pacienții au un sindrom inflamator important, cu o hepatocitoliză – înseamnă o reacție a ficatului destul de importantă, ca urmare a inflamației severe care se găsește în organism. Ea era prezentă și anul trecut, dar la un procent mai mic de pacienți, acum peste 60 la sută au această formă de manifestare, formă care poate să interacționeze cu medicația, pentru că are și ea gradul ei de hepato-toxicitate”, a arătat dr. Beatrice Mahler.
Autoritățile au anunțat, luni, că încă 2.280 de cazuri de coronavirus au fost raportate pe teritoriul României. Numărul total al infectărilor de la debutul epidemiei a ajuns astfel la 830.563. Bilanțul victimelor a ajuns și el la 20.963, după ce încă 63 de pacienți și-au pierdut viața. 9.825 de români sunt acum internați în spitale cu COVID-19, din care 1.098 sunt la Terapie Intensivă.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.179.281 de teste RT-PCR și 359.429 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 7.207 teste RT-PCR (5.414 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.793 la cerere) și 3.233 de teste rapide antigenice.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, luni, că în ultima zi au fost depistate pozitiv cu coronavirus 2.280 de persoane, iar alte 302 au fost reconfirmate. Numărul total al contaminărilor a ajuns astfel la 830.563.
Cele mai multe noi contaminăriau fost raportate în București, Timiș și Cluj. În acest moment, în scenariul roșusunt cinci județe.
Numărul victimelor a ajuns la 20.963 după decesul a încă 63 de bolnavi. Este vorba despre 31 bărbați și 32 femei, pacienți internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea și București.