Eveniment - 14 dec, 11:02
O femeie în vârstă de 54 de ani, din localitatea băcăuană Bogdănești, a decedat în urma unui incendiu care i-a cuprins casa duminică seară, fiind intoxicată cu monoxid de carbon, a precizat maiorul Andrei Grecu, purtător de cuvânt al ISU Bacău.
„În urma incendiului a fost declarată decedată o persoană de sex feminin, de 54 de ani, intoxicată cu monoxid de carbon”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, potrivit Agerpres.
La fața locului și-au făcut apariția pompierii Detașamentului Onești, voluntarii din localitate și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Cauza exactă a incendiului urmează să fie stabilită.