Cei cinci români sunt cercetați penal, după ce au încercat să treacă granița în Bulgaria cu teste de COVID-19 false. Trei dintre ei sunt cercetați pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri sub semnătură privată, în timp ce ceilalți doi pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, informează Agerpres.
„În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier s-au prezentat pe sensul de ieşire din ţară, la intervale diferite de timp, cinci cetăţeni români, care au prezentat autorităţilor competente teste PCR cu rezultate negative pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-COV-2, pentru a li se permite intrarea în Bulgaria.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea testelor, la solicitarea autorităţilor bulgare, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, constatând că patru din cele cinci teste prezentate nu au fost eliberate de clinicile menţionate în documente, acestea fiind false”, a transmis Punctul de Frontieră Giurgiu, potrivit sursei citate mai sus.
Cele cinci persoane cercetate au renunțat la continuare călătoriei spre Bulgaria, la finalul cercetărilor urmând să fie luate măsurile legale ce se impun în acest caz, la finalul anchetei.