China anunță o revenire accelerată. Anticipează o creștere economică cu 6% în 2021

China anunță o revenire accelerată. Anticipează o creștere economică cu 6% în 2021
Foto:wallpaperscraft.com

China este țara în careau apărut primele cazuri de COVID-19 și totodată, este statul care a gestionat cel mai eficient criza. Astfel, chinezii se așteaptă în 2021 la o creștere economică importantă, informează AFP.

Premierul Chinei, Li Keqiang, anticipeazăo creștere de cel puțin 6% a economiei.

„China va continua să se confrunte cu multe riscuri și provocări de dezvoltare (…) Fundamentele economice care vor sprijini creșterea pe termen lung rămân neschimbate”, a transmis oficialul chinez, în cursul zilei de vineri, în cadrul discursului susținut la deschiderea sesiunii anuale a Parlamentului.

FMI este și mai optimistă în privința Chinei. Estimează o creștere de 8,1% a economiei statului asiatic. Scenariile optimiste au fost anunțate după un an dificil. În primul trimestru din 2020, China a înregistrat o contracție de -6,8%. În ciuda acestui fapt, măsurile sanitare au condus la o creștere de 2,3% până la finalul anului, spre deosebire de majoritatea statelor lumii, care au intrat în recesiune.

China, implicată în criza-COVID-19 din Europa

China continuă să se implice în combaterea crizei COVID-19 și în Europa.Beijingul și-a intensificat prezența în Balcanii de Vest, unde livrează vaccinul Sinopharm și câștigă puncte în ofensiva diplomatică.

Serbia a primit cu brațele deschise serul rusesc, iar Viktor Orban, președintele Ungariei, a transmis un semnal puternic Uniunii Europene, după ce s-a vaccinat cu produsul Sinopharm.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`