Primele măsuri în cazul polițiștilor de la Secția 16, acuzați de tortură şi lipsire de libertate: Trei polițiști, arestați. Alți trei, plasați sub control judiciar (VIDEO)

Primele măsuri în cazul polițiștilor de la Secția 16, acuzați de tortură şi lipsire de libertate: Trei polițiști, arestați. Alți trei, plasați sub control judiciar (VIDEO)

Au fost luate primele măsuri drastice în cazul politiştilor Secției 16, acuzați de tortură şi lipsire de libertate. S-a trecut la arestări şi la punere sub control judiciar, informează B1 TV.

Decizia instanței în cazul polițiștilor de la Secția 16

Polițiștii de la Secția 16 din Capitală, acuzați că în urmă cu șase luni au bătut două persoane care le-au atras atenția că nu poartă măști de protecție și-au recunoscut parțial faptele. Astfel, față de trei dintre ei a fost luată măsura arestării preventive pentru 30 de zile, pentru alți trei polițiști a fost dispusă măsura plasării sub control judiciar vreme de 60 de zile, în timp ce pentru un alt polițișt nu a fost luată nicio măsură preventivă.

Deciziile au fost luate de judecătorii de la Tribunalul București, în noaptea de joi spre vineri, la capătul unei ședințe-maraton.

Asta după ce miercuri seară reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul București anunțaseră că nouă polițiști de la Secția 16 sunt urmăriți penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal, tortură șii complicitate la tortură. Șapte dintre ei au fost reținuți pentru 24 de ore, în timp ce alți doi erau plasați sub control judiciar.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Mărturia unula dintre bărbații umiliți de polițiști

Unul dintre bărbații torturați de polițiști a vorbit despre derapajele angajațilorMAIcare l-au umilit, în mod nejustificat.

„Cel mai șocant eveniment a fost că polițistul în vârstă și-a făcut necesitățile fiziologice pe mine. A urinat pe mine și mi-a spus: ‘uite ce poate să îți facă Poliția Română!’.

M-au luat de la Eroii Revoluției, din fața gurii de metrou, m-au dus pe câmp pe undeva pe la Jilava, m-au dat jos din mașină cu cătușele la mâini, m-au târât pe jos, mi-au dat doi pumni în coaste, m-au pus jos, au început să dea cu bastoanele în mine. Cele mai multe lovituri au fost pe tălpi”, a povestit tânărul pentruAntena 3.

Lucian Bode: Acești indivizi nu fac cinste uniformei de polițist

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, joi, despre cazul polițiștilor de la Secția 16, că ”acești indivizi nu fac cinste uniformei de polițist”.

”Fapta s-a petrecut în septembrie 2020. Au urmat toate procedurile legale, a fost deschis un dosar in rem, iar decizia de ieri, de a-i reține pe optdin cei nouăsuspecți, având în vedere acuzațiile care li se aduc, este, din punctul meu de vedere, una corectă. Este inadmisibil să ai un astfel de comportament tu, care îmbraci uniforma de polițist. Va urma o anchetă, vom vedea exact care sunt probele, dar dacă fie și 1% din ceea ce s-a spus în spațiul public este adevărat, acești indivizi nu fac cinste uniformei de polițist”, a spus Lucian Bode.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`