Dialog CCIR – Guvernul Marii Britanii în scopul dinamizării relațiilor comerciale bilaterale

Dialog CCIR - Guvernul Marii Britanii în scopul dinamizării relațiilor comerciale bilaterale

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a primit miercuri, vizita Ministrului Departamentului Comerțului Internațional din Guvernul Marii Britanii, Greg Hands.

Întâlnirea, organizată la solicitarea părții britanice și prima pe agenda ministrului Greg Hands, a avut ca scop analiza stadiului cooperării economice dintre cele două state, în perspectiva demersului Marii Britanii de a încheia acorduri comerciale cu fiecare stat membru al Uniunii Europene, odată cu ieșirea din spațiul comunitar.

„Solicitarea Guvernului Marii Britanii de a avea o întrevedere cu conducerea CCIR, certifică pe de o parte faptul că suntem cea mai reprezentativă organizație în ceea ce privește promovarea intereselor mediului de afaceri din România, iar pe de altă parte este un răspuns direct al eforturilor depuse de CCIR în informarea corectă și rapidă a oamenilor de afaceri cu privire la BREXIT, campanie începută încă din 2016, imediat după aflarea rezultatului referendumului asupra menținerii Regatului Unit în UE.

De altfel, CCIR este singura entitate neguvernamentală aleasă să facă parte din comitetul interministerial de coordonare și de pregătire a mediului de afaceri pentru Brexit”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

Referindu-se la importanța unui acord comercial bilateral România-Marea Britanie, președintele CCIR a adăugat:

„Prioritar pentru România este păstrarea excedentului balanței comerciale înregistrat în relația cu Marea Britanie care, la sfârșitul lui 2019, avea o valoare de 926,4 milioane de euro. La fel de importantă pentru economia românească este și menținerea, măcar la același nivel, a valorii investițiilor directe pe care Regatul Unit le-a făcut în România, și anume de 2,85 miliarde de euro, atât cât se înregistra la sfârșitul aceluiași an.

Dincolo de toate schimbările care se vor efectua la nivel instituțional, menținerea pe piața britanică va fi un examen dificil pentru mediul de afaceri românesc. Sunt convins că dacă CCIR ar putea avea propriile reprezentanțe economice în toate statele în care există un interes strategic pentru creșterea volumului comercial bilateral, exportul românesc va putea fi promovat în mod realist și în interesul direct al antreprenorilor români”.

În continuare, președintele CCIR a făcut referire la oportunitățile de dezvoltare a schimburilor comerciale dintre cele două state: „Un segment cu un mare potențial de dezvoltare este cel al transporturilor maritime, domeniu în care Marea Britanie excelează. Portul Constanța oferă pe de o parte facilități în plus față de alte porturi din Europa, iar pe de altă parte beneficiază de legătura directă cu Fluviul Dunărea, ceea ce înseamnă o dezvoltare a schimburilor comerciale și cu țările riverane”.

„Marea Britanie vede în România un partener comercial strategic, scopul comun este de a duce valoarea schimburilor comerciale bilaterale la un alt nivel. Din punct de vedere al serviciilor, Marea Britanie are o mare experiență în cele juridice, financiare, maritime și de logistică. Ne dorim, totodată, o intensificare a importului direct de produse agricole și alimentare din România, un segment cu un mare potențial de dezvoltare.

În momentul de față, valoarea anuală a schimburilor comerciale dintre România și Marea Britanie este undeva la 5 miliarde de lire sterline, o sumă importantă, dar pe care ne propunem s-o depășim în viitor”, a declarat Ministrul Departamentului Comerțului Internațional din Guvernul Marii Britanii, Greg Hands.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`