Valeriu Gheorghiță: Este total contraindicat să adunăm resturi de vaccin din mai multe flacoane pentru a face doze suplimentare (VIDEO)

Valeriu Gheorghiță: Este total contraindicat să adunăm resturi de vaccin din mai multe flacoane pentru a face doze suplimentare (VIDEO)

Specialiștii exclud varianta folosirii cantităților de ser anti-COVID-19 rămase în flacoane după extragerea tuturor dozelor pentru formarea unor doze suplimentare de vaccin. ”Este total contraindicat să adunăm resturi de vaccin din mai multe flacoane”, a subliniat medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, în conferința de presă de marți. Această practică nu este recomandată și pentru că este foarte important să se știe cu exactitate din ce lot a primit vaccinul fiecare persoană, în cazul în care apar eventuale efecte adverse, a explicat, la rândul său directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, Adriana Pistol.

Folosirea de resturi de ser din flacoane pentru a forma doze suplimentare de vaccin anti-COVID-19, total contraindicată

La remarca potrivit căreia sunt medici care spun că în fiecare flacon rămâne o cantitate mică de vaccin iar cu serul rămas din 80 de flacoane s-ar putea face 40 de doze suplimentare, medicul Valeriu Gheorghiță a explicat: „Am văzut și eu în spațiul public vehiculată această ipoteză, este total contraindicat să adunăm resturi de vaccin din mai multe flacoane. Este împotiva oricăror reguli de bună practică medicală, așa încât nu se recomandă acest lucru”.

Totodată, Adriana Pistol a precizat că aceastpă practică este interzisă și din rațiuni ce țin de trasabilitatea vaccinului.

”Pentru fiecare persoană trebuie să știm exact cu ce lot s-a vaccinat atunci când se pune problema unei reacții adverse. Nu e foarte frumos ce spun, dar adunând resturi din mai multe flacoane este exclus să se întâmple acest lucru. Pe de altă parte, întotdeauna, flacoanele multidoză, și pe vremea când le utilizam în programul național de vaccinare pentru copii, întotdeauna producătorul pune o cantitate un pic mai mare pentru că există riscul pierderii pe seringă, pe ac. Nu este o noutate că la flacoanele multidoză avem o cantitate puțin mai crescută”, a explicat Adriana Pistol.

Valeriu Gheorghiță: Este total contraindicat să adunăm resturi de vaccin din mai multe flacoane pentru a face doze suplimentare

Urmăriți B1TV.ro și pe
`