Laszlo Borbely: Nu am niciun dubiu că luni vom lua act de decizia Curții Constituționale

Laszlo Borbely: Nu am niciun dubiu că luni vom lua act de decizia Curții Constituționale
Foto: gov.ro

Vicepreședintele UDMR Laszlo Borbely a precizat că va participa luni la sesiunea extraordinară a Parlamentului, unde este convins că se va lua act de decizia Curții Constituționale privind referendumul, anunță Agerpres.

„Evident că mă voi prezenta şi voi fi luni la Bucureşti. Şi este normal să se termine această procedură, cât mai curând, şi nu am nici un fel de dubiu că luni vom lua act de decizia Curţii Constituţionale a României. Eu sunt sigur că luni vom rezolva această problemă”, a declarat Borbely.

Acesta a mai declarat că speră ca parlamentarii UDMR să participe la ședința extraordinară a Parlamentului, întrucât aceștia se află în vacanța parlamentară.

Plenul Parlamentului se reuneşte luni, la ora 15.00, în sesiune extraordinară, privind hotărârea CCR privind invalidarea referendumului din 29 iulie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`