Prim-ministrul Florin Cîțu a luat cuvântul luni în Parlament, unde deputații și senatorii au dezbătut proiectul de buget pentru 2021, și spune că acesta este construit pentru a încuraja redresarea economică a României în acest an, dar și pentru a reduce dezechilibrele bugetare apărute în perioada 2017-2019. Premierul a precizat că nici nu a fost majorate taxe, nici nu au fost introduse altele noi.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Bugetul pentru 2021 are la bază un deficit al bugetului general consolidat de 80 de miliarde de lei. Sunt trei deficite pe care lucrăm – ESA, de 8,23% din PIB, față de 9,1 estimat în 2020, realizând o ajustare a deficitului cu un punct procentual din PIB. Veniturile bugetului general consolidat sunt de 364,9 miliarde de lei, în creștere cu 42,4 miliarde de lei față de anul precedent, când am reușit, în ciuda tuturor lucrurilor pe care le spuneați despre noi în spațiul public, să avem venituri la fel de mari ca în anul 2019, când ați avut creștere economică”, a declarat Florin Cîțu, luni, în plenul Parlamentului, unde a vorbit și despre situația salariilor, dar și despre sectorul sanitar.
Premierul a comparat datele din 2020 cu cele din 2019 și susține că, „în cea mai mare criză din ultima sută de ani, guvernul PNL a reușit să aibă venituri la fel de mari” ca PSD.
„Cheltuielile bugetului general consolidat – 444,9 miliarde de lei, în creștere cu 20,5 miliarde de lei față de anul trecut. Din start, construcția bugetului pentru 2021 a fost suplimentată cu sume necesare pentru plata pensiilor, care au crescut, și a alocațiilor, care au crescut, în valoare de 10,4 miliarde de lei. Alocațiile, anul acesta, au crescut cu 20%, nu știu dacă și pentru dumneavoastră, dar verificăm. La care se adaugă cheltuieli obligatorii de 5,7 miliarde de lei, dobânzi și contribuția UE. Da, contribuția UE, de unde voiați dumneavoastră să luați banii, să îi dați baronilor locali, prin amendamentele pe care le tot puneați în Parlamentul României”, a adăugat Florin Cîțu.