Prim-ministrul Florin Cîțu a declarat, vineri, că nu se poate discuta despre un pașaportde vaccinare la ora actuală, când România are doar o mică parte din populație vaccinată anti-COVID-19. Chiar și așa, premierul s-a arătat de părereă că țara noastră are o campanie de imunizare „de succes”.
Discuția despre implementarea unui pașaport digital de vaccinare anti-COVID-19 vine în contextul în care, potrivit Angelei Merkel, liderii europeni au ajuns la un consens cu privire la necesitatea unui astfel de certificat. Măsura a fost cerută în mod deosebit de statele din sudul blocului comunitar, Italia, Spania și Grecia, care depind de vitalitatea turismului și care consideră că un demers de acest gen ar putea relaxa traficul aerian și le-ar putea ajuta să evite problemele pe care le-auîntâmpinat în sectorul turistic în vara anului trecut.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Guvernul nu a dat un astfel de mandat niciunui ministru. Eu v-am spus, opinia în acest moment este că nu putem să discutăm despre așa ceva, când avem doar o mică parte din populație, chiar dacă noi suntem printre țările avansate în Uniunea Europeană care au o campanie de vaccinare de succes”, a precizat Florin Cîțu.
Întrebat câte persoane ar trebui să fie vaccinate anti-COVID-19 pentru a se putea discuta despre introducerea unui pașaport de vaccinare, premierul Florin Cîțu a explicat: „Haideți să avansăm cu campania de vaccinare și vom discuta după aceea”.
În ședința de Guvern de vineri, a mai spus demnitarul liberal,o Hotărâre prin care să se asigure că în Republica Moldova ajunge prima tranșă din cantitatea de vaccinuri anti-COVID-19 pe care i-o va acorda gratuit România.
Tot vineri, prim-ministrul Florin Cîțu a fost întrebatdacă ia în calcul introducerea de noi restricții, având în vedere că numărul de cazuri noi a înregistrat o oarecare creștere în ultima perioadă, și a răspuns: „Este adevărat. Am văzut și eu, și am văzut și pe stradă oameni care au început să se relaxeze și să nu mai poarte mască, ceea ce nu ne putem permite. Am avut până acum rezultate bune. Nu ne putem permite acum să nu respectăm regulile și restricțiile, deci trebuie să purtăm mască în continuare în spațiul public peste tot, distanțare socială, să ne dezinfectăm, toate regulile care au fost până acum. Dacă nu vrem să pierdem ceea ce am câștigat. Pentru că, până la urmă, dacă va crește numărul de infectări, va trebui să luăm înapoi unele dintre relaxările pe care le-am dat în această perioadă”.