Regulile pe baza cărora profesorii și învățătorii vor fi plătiți pentru ore remediale

Regulile pe baza cărora profesorii și învățătorii vor fi plătiți pentru ore remediale

Ministerul Educației recomandă câte 20 de ore pe lună pentru fiecare elev, de recuperare a materiei.

Conform Ordinului nr. 3.300 din 19 februarie 2021, publicat în Monitorul Oficial, orele să fie cu prezență fizică și vor fi făcute cu elevii de la clasele primare și de gimnaziu, până în clasa a VIII-a inclusiv, în programul național pilot de tip „Școala după școală“. 

Acesta mai prevede să fie constituite grupe cu o medie de 12 elevi/grupă, organizarea a 20 de ore de activități remediale/lună/elev, cu prezență fizică în clasă.

Elevii se vor putea înscrie în programul remedial doar până la data de 3 martie, iar activitățile vor începe din 8 martie 2021, potrivit Edupedu.ro.

În ordin mai este precizat că organizarea și susținerea activităților remediale trebuie să fie făcută de către cadre didactice calificate provenite din unitatea de învățământ care organizează programul sau din alte unități de învățământ.

„Activitățile remediale, materializate în activități de învățare, vor viza îmbunătățirea achizițiilor elevilor, în special a acelora care contribuie la formarea competențelor de bază, fundamentale pentru formarea celorlalte competențe”, potrivit ordinului.
„Se au în vedere, cu prioritate, activități remediale care să vizeze achizițiile care contribuie la formarea competențelor de literație și a competențelor STEM, incluzând și activități pentru formarea comportamentelor specifice competenței „a învăța să înveți“”, potrivit Ministerului Educației.

În ce condiții ar putea să fie organizate orele în vacanțe

„În situații justificate, cum ar fi necesitatea pregătirii elevilor pentru examene de corigență sau de încheiere a situației școlare sau pentru actualizarea cunoștințelor, în perspectiva deschiderii noului an școlar, activitățile remediale se pot desfășura și pe durata vacanței”, potrivit ordinului amintit.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`