Marți dimineața, polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 1, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, efectuează o serie de percheziții în București, Ilfov și Tulcea, într-un dosar de înselăciune și uz de fals, informează Libertarea.
Prejudiciul se ridică la 2.000.000 de lei, potrivit anchetatorilor. În acest caz au fost urmăriți penal 23 de suspecți, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune.
„Persoana juridică vătămată, în perioada 2018-2019, a primit din partea mai multor persoane fizice cereri de creditare în vederea achiziționării unor autoturisme noi. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că persoanele în cauză au prezentat ca adevărată împrejurarea mincinoasă că sunt angajate la diverse societăți comerciale și că ar realiza venituri ridicate
Citeşte întreaga ştire: Percheziții de amploare în București, într-un dosar de înşelăciune. Prejudiciul estimat este de două milioane de lei”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei, potrivit sursei citate mai sus.