Ludovic Orban: PNL a finalizat validarea prefecților și subprefecților. De săptămâna viitoare, Guvernul va decide desemnarea lor, în baza discuțiilor din coaliție (VIDEO)

Ludovic Orban: PNL a finalizat validarea prefecților și subprefecților. De săptămâna viitoare, Guvernul va decide desemnarea lor, în baza discuțiilor din coaliție (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / George Călin

Ludovic Orban, președintele PNL, a anunțat că liberalii au finalizat în Biroul Permanent al formațiunii validarea prefecților și subprefecților. El a precizat că și partenerii din coaliție vor duce la capăt aceste proceduri, iar Guvernul va decide, începând de săptămâna viitoare, desemnarea persoanelor care vor ocupa aceste funcții, pe baza discuțiilor avute între partidele de guvernământ.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ludovic Orban, președintele PNL, despre numirea prefecților și subprefecților

„Noi am finalizat în cadrul Biroului Permanent al Partidului Național Liberal validarea prefecților și subprefecților, care urmează a fi deciși de către Guvern. După cum bine știți, în urma Ordonanței care a modificat statutul prefecților, există un termen de 30 de zile pentru finalizarea procedurilor în conformitate cu Ordonanța de Urgență și, ca atare, practic noi am finalizat în cadrul partidului toate procedurile de validare a candidaților la funcțiile de prefect și subprefect. Evident, și partenerii noștri din coaliție vor finaliza aceste proceduri, urmând ca începând de săptămâna viitoare Guvernul să decidă desemnarea prefecților și subprefecților, în baza, evident, a discuțiilor pe care le-am avut la nivelul coaliției”, a precizat Ludovic Orban, președintele PNL, într-o conferință de presă organizată luni, în care a vorbit printre altele și despre Legea bugetului pe 2021.

Termenul până la care trebuie trebuie numiți cei 127 de prefecți și subprefecți din România este 8 martie, conform precizărilor făcute anterior de Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne.

„Termenul până la care toţi prefecţii şi subprefecţii, mai exact 127 la număr, trebuie să fie numiţi, conform reglementărilor din Ordonanţa 3 pe 2020, prin care prefectul este demnitar, este 8 martie. Deci până în data de 8 martie, toţi prefecţii şi subprefecţi din România vot fi numiţi în baza noilor reglementări legale adoptate de către Guvernul României.Fiind demnitari, clar fiecare formaţiune politică îşi va valida în propriile structuri propunerile le va înainta către structura centrală a partidului, partidul are obligaţia să verifice aceste propuneri, să le valideze în structurile centrale – în cazul nostru în cadru Biroului Executiv Naţional – după care ele vor veni la Ministrul Afacerilor Interne. Noi, la rândul nostru, avem obligaţia să analizăm fiecare propunere în baza criteriilor de integritate, legale, în vigoare, astfel încât pe fiecare funcţie de prefect şi subprefect să numim oameni integri, oameni care să corespundă atât din punct de vedere profesional cât şi al respectării condiţiilor legale. Acest lucru se va întâmpla până în data de 8 martie când se împlinesc 30 de zile de la momentul publicării în Monitorul Oficial a Ordonanţei 3”, a spus ministrul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`