Prognoza meteo, azi, 22 februarie 2021. Temperaturi mari pentru această dată în majoritatea zonelor țării. Cum va fi vremea în Capitală

Prognoza meteo, azi, 22 februarie 2021. Temperaturi mari pentru această dată în majoritatea zonelor țării. Cum va fi vremea în Capitală
Foto: Pixabay

Meteorologii anunță temperaturi peste normalul perioadei pentru ziua de luni, 22 februarie 2021. Maximele se vor situa între 3 şi 16 grade, iar minimele între -10 grade şi 7 grade. Vântul va sufla slab până la moderat, iar cerul va fi senin. În Capitală, temperatura maximă va fi de 11 grade, iar cea minimă de -1 grad Celsius.

Prognoza meteo în principalele zone din țară. Cum va fi vremea azi, 22 februarie 2021

Luni, vremea va deveni caldă pentru aceasta perioadă în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales la munte şi în dealurile subcarpatice. În aceste zone, cerul va fi senin pe tot parcursul zilei.

În special în centru, est şi sud, dimineața şi noaptea, pe alocuri va fi ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat.

În Banat, maximele se vor situa între 14 și 16 grade Celsius, iar minimele între -3 și 5 grade, iar în Crișana temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 15 grade, iar cele minime între -5 și 7 grade.

Meteorologii mai susțin că în Maramureș maximele vor fi luni între 9 și 12 grade, iar minimele între -5 și 0 grade Censius. În Transilvania, prognoza meteo indică maxime de 3 – 10 grade și minime de -10 – 0 grade, iar în Moldova maxime de 3 – 14 grade și minime de -6 – 0 grade.

În Oltenia, luni, valorile maxime se vor situa între 6 și 13 grade, iar minimele între -5 și 2 grade Celsius.

Pentru Muntenia, meteorologii prognozează maxime între 8 și 13 grade și minime între -5 și 2 grade, iar pentru Dobrogea temperaturi maxime ce se încadrează între 7 și 12 grade și minime între -1 și 4 grade.

Prognoza meteo pentru București

În Bucureşti, dimineața și noaptea va fi ceaţă. În rest, cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab pâna la moderat.

După-amiază, temperatura maximă va fi în jurul de 11 grade Celsius, iar minima nopţii va fi de 0…1 grad.

Prognoza meteo la munte

La munte, vremea va deveni caldă pentru această perioadă. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab pâna la moderat.

Maximele vor fi cuprinse între 5 şi 10 grade Celsius.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`