Iliescu: Parlamentul trebuie să pună nişte întrebări în legătură cu temeiul deciziei CCR, pentru că ignoră o realitate demografică clară

Iliescu: Parlamentul trebuie să pună nişte întrebări în legătură cu temeiul deciziei CCR, pentru că ignoră o realitate demografică clară
Foto: romanialibera.ro

Parlamentul nu trebuie să accepte pur şi simplu decizia CCR, trebuie să ridice măcar câteva întrebări, este părerea lui Ion Iliescu, după ce preşedintele de onoare al PSD a fost întrebat, cum vede procedura de invalidare a referendumului şi implicit revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni. În opinia seniorului social democrat, decizia CCR ignoră o realitate demografică.

Luni, parlamentarii se întorc din vacanţă pentru a luat act de hotărârea Curţii Constituţionale prin care preşedintele suspendat îşi reia atribuţiile de şef al statului. Cu această ocazie, liderul de onoare al PSD speră ca deputaţii şi senatorii vor dezbate decizia dată de judecătorii CCR.

Da, adică eu nu cred că Parlamentul trebuie să se situeze pe o poziţie pasivă de înregistrare numai a acestei decizii a Curţii Constituţionale, ci să pună nişte întrebări în legătură cu temeiul acestei decizii, pentru că ignoră o realitate demografică clară„, a declarat acesta, potrivit ziare.com.

Ion Iliescu a şi explicat de ce crede că verdictul judecătorilor nu e conform cu realitatea.

Nici la cvorum nu poate fi luată în considerare o cifră total lipsită de orice fel de control, ci trebuie exact ce a arătat recensământul din 2011, că populaţia ţării de astăzi este de circa 19 milioane, deci rezervorul de votanţi este circa 15 milioane de cetăţeni, de aceea mi se pare că este total discutabilă concluzia CCR”, a mai spus Iliescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`