TAROM este una dintre companiile de stat careproduce pagube financiarede ani de zile. Din acest motiv, a fost nevoită să se restructureze, la solicitarea premierului Florin Cîțu. În acest context, compania aeriană a anunțat deja planul care va fi implementat în 2021, în contextul crizei COVID-19.
„Compania TAROM anunţă că a iniţiat proiectul de restructurare a personalului, una dintre componentele esenţiale ale planului de redresare a companiei. Această măsură face parte dintr-un program extins de procedee în baza căruia Comisia Europeană a aprobat Statului Român acordarea unui împrumut de salvare pentru TAROM la începutul anului trecut.
Ulterior, compania a prenotificat Comisiei Europene, în data de 24 august 2020, planul de restructurare în vederea obţinerii unui ajutor de stat pentru restructurare pentru următorii 5 ani”, precizează compania de stat în documentul oficial.
Restructurarea companiei se va realiza în 6 luni de zile și va presupune o reducere medie anuală a costurilor de personal de aproximativ 8 milioane de euro, se arată într-un comunicat TAROM.
Potrivit informării, din cauza restricțiilor anti-COVID-19, încasările în domeniu au scăzut cu aproximativ 60%. Pe lângă reducerea de personal, TAROM urmărește și optimizarea flotei de aeronave, corespunzătoare crizei COVID-19.
„Prin restructurarea de personal, TAROM urmăreşte dimensionarea optimă a organizaţiei în raport cu volumul de activitate curent şi estimat pentru anii următori, urmărindu-se reducerea costurilor cu personalul, dar şi o distribuire eficientă a activităţilor la nivelul companiei.
Implementarea acestei măsuri prevede parcurgerea mai multor etape legale privind evaluarea şi departajarea personalului supus restructurării pe baza unor concursuri cu criterii transparente, echitabile, comunicate tuturor celor implicaţi, precum şi încheierea raporturilor de muncă cu angajaţii supuşi concedierii în urma procesului de departajare.
Durată estimată pentru implementarea măsurii este de 6 luni, conducând la o reducere medie anuală a costurilor de personal ale companiei estimată la aproximativ 8 milioane de euro”, a transmis TAROM.