București: Aproape 80 de persoane, amendate pentru participarea la o petrecere

București: Aproape 80 de persoane, amendate pentru participarea la o petrecere
foto: Pixabay

Autoritățile au întrerupt, luni seară, o petrecere dintr-un restaurant din Capitală, la care participau aproximativ 80 de persoane. Totodată, au fost aplicate 75 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare totală de 193.000 lei.

Petrecere întreruptă de autorități, în Capitală

„La data de 15 februarie, în jurul orei 21,35, Secţia 13 Poliţie a fost sesizată cu privire la faptul că într-un restaurant, din zona sa de competenţă teritorială, este organizat un eveniment privat la care participă mai multe persoane. La faţa locului s-au deplasat echipaje din cadrul Secţiilor 13, 12 şi 10 Poliţie, echipaj al Serviciului Acţiuni Speciale şi jandarmi, care au găsit în interiorul localului aproximativ 80 de persoane care participau la o petrecere”, a transmis, într-un comunicat de presă, Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB), conform Agerpres.

În caz, au fost aplicate 75 de sancţiuni contravenţionale, pentru încălcarea prevederilor Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de coronavirus, în valoare totală de 193.000 lei.

Cu privire la organizatorul evenimentului, Secţia 13 Poliţie s-a sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, fiind aplicată şi o sancţiune contravenţională în valoare de 10.000 de lei.

Petrecere cu 201 participanți, în plină pandemie, la Brașov

Amintim că o petrecere la care participau 201 persoane a fost oprită de polițiști, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Brașov. Petrecăreții luau parte la un eveniment privat, asta deși organizarea de nunți, botezuri, aniversări sau mese festive este interzisă în acest moment în România, în contextul stării de alertă, instituite din cauza pandemiei de coronavirus.

”Polițiștii au procedat la legitimarea tuturor persoanelor, fiind identificat și organizatorul evenimentului privat, toate persoanele în cauză fiind sancționate contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

​Ca urmare a intervenției polițiștilor, evenimentul privat a fost întrerupt, iar participanții au părăsit locația”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Polițiștii din Bistrița – Năsăud au oprit o petrecere de Valentine`s Day, la care participau 100 de persoane

Totodată, în municipiul Bistrița, polițiștii au întrerupt o petrecere cu 100 de persoane, care nu respectau normele sanitare și au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 17.675 de lei.

Polițiștii au întrerupt petrecerea care se desfășura sâmbătă seara, într-un local din Bistrița, iar patronul restaurantului a fost amendat. Totodată, la fața locului au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, informează Inspectoratul Județean de Polițiea Bistrița – Năsăud

Reprezentantul agentului economic a fost sancționat cu o amendă contravențională, în valoare de 2.000 de lei, așa cum prevede Legea 55/2020.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:33 - SPP: 6 candidați la prezidențiale au solicitat și le este asigurată protecție
14:32 - INS anunță dezastrul: În România se accentuează fenomenul de îmbătrânire demografică
14:15 - Nicole Kidman spune că „rezistă cu greu” după moartea mamei ei: „Mi-aș dori ca mama să fie aici”
14:09 - Ce au discutat Vladimir Putin și Elon Musk în secret. Îngrijorări serioase privind securitatea internațională
14:06 - 7 persoane arestate pentru amenințări cu moartea împotriva directorului artistic de la Jocurile Olimpice. Thomas Jolly, acuzat că a batjocorit un moment sacru pentru creștini
13:55 - Patru astronauți blocați în Spațiu, pe ISS, după problemele tehnice ale Starliner, s-au întors în sfârșit pe Pământ
13:40 - Rareș Bogdan: România trece prin transformări uluitoare. Nu ne putem permite să pierdem bani din PNRR și nici să fragilizăm această graniță unde suntem ostași străjeri pentru Europa și NATO (VIDEO)
13:39 - Alexandru Dimitriu (USR): „Este inadmisibil să vii din serviciile secrete să intri în politică sau foști politicieni să intre în serviciile secrete”
13:19 - Rareș Bogdan: Avem cel mai pregătit om care să asigure echilibru în următoarea perioadă de cinci ani de zile a României, generalul Ciucă. Alianța dintre PSD și AUR nu e o curiozitate pentru noi (VIDEO)
13:18 - Un senator din SUA a murit la câteva săptămâni după ce a căzut într-o piscină goală în timp ce conducea o mașină de tuns iarbă. El va apărea pe buletinele de vot