UE poartă o serie de discuții cu compania americană Moderna, în vedere suplimentării numărului de doze de vaccin anti-COVID. Discuții au existat și între UE și AstraZeneca, compania farmaceutică sugerând că ar putea livra doze care nu sunt sproduse în Uniune, pentru a compensa reducerea livrărilor, scrie News.ro.
Uniunea Europeană are ca obiectiv vaccinarea a 70% din populația adultă, până la finalul verii din 2021. Din păcate însă, blocul comunitar nu a reușit să își asigure toate dozele necesare acestei proceduri și mai ales nu a reușit să își asigure nici toate dozele promise inițial de companiile farmaceutice.
Compania americană Moderna este printre cele care au livrat pe piața un vaccin anti-COVID ce a fost autorizat de Agenția Europeană a Medicamentelor, iar ulterilor folosit la imunizarea poulației din toate statele membre.
În prezent, Uniunea Europeană negociază un nou contract cu gicantul farmaceutic, pentru a dubla numărul de doze de vaccin luate inițial, după cum au anunțat doi oficiali din cadrul UE, pentru Reuters.
Dacă Uniunea Europeană și Moderna ar încheia acest nou acord, UE și-ar asigura încă 150 de milioane de doze în plus, față de numărul inițial de 160 de milioane de doze care au fost deja rezervate. Mai mult decât atât, potrivit surselor citate mai sus, unele dintre dozele prevăzute în noul acord de la Pfizer ar putea ajunge în țările din blocul comunitar până în luna iunie. Pe de altă parte, un alt oficial UE care a oferit o serie de declarații pentru Reuters a ales să fie mai precaut, amintind că gigantul american s-a confruntat cu o serie de probleme și în livrarea dozelor alocate Europei în primul trimestru.
Volulum de doze de vaccin de la Moderna ar putea fi mărit, dacă compania mărește numărul de doze existente într-o fiolă. Pentru acest aspect, compania americană poartă o serie de disucții cu autoritățile de reglementare a medicamentelor din fiecare țară, pentru a vedea în ce măsură se poate crește numărul de doze dintr-un flacon, de la 10 la 15.