Noi condiții de intrare pe teritoriul Marii Britanii și Irlandei de Nord, în contextul COVID-19

Noi condiții de intrare pe teritoriul Marii Britanii și Irlandei de Nord, în contextul COVID-19
Foto: Pixabay

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile Regatului Unit au revizuit condițiile de intrare pe teritoriul Angliei, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri intră în vigoare din data de 15 februarie 2021.

Astfel, începând cu data de 15 februarie 2021, toate persoanele supuse măsurii de autoizolare sunt obligate să efectueze, suplimentar, în intervalul de 10 zile, două teste moleculare pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2. Primul test trebuie efectuat în cea de a doua zi de la sosire, iar cel de-al doilea va fi efectuat în a opta zi de la sosire. Costurile aferente testării sunt suportate de către persoanele în cauză, iar programarea pentru testare trebuie efectuată înaintea călătoriei. Detalii cu privire la procedura testării suplimentare sunt disponibile aici: https://www.gov.uk/guidance/how-to-quarantine-when-you-arrive-in-england. În situația în care unul dintre cele două teste este pozitiv, perioada de autoizolare se prelungește cu încă 10 zile de la momentul testării.

Reguli de intrare pe teritoriul Marii Britanii

Totodată, MAE reamintește că celelalte măsuri privind condițiile de intrare în Anglia rămân în vigoare. Astfel, toate persoanele care sosesc în Anglia sunt obligate:

– să completeze înainte de/la sosire Formularul de localizare (Passenger Locator Form). Formularul este disponibil la următoarea pagină de internet: https://www.gov.uk/provide-journey-contact-details-before-travel-uk;

– să prezinte un test cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat într-un laborator autorizat, cu maximum 72 de ore înainte de începerea călătoriei. Detalii despre tipul și caracteristicile testului sunt disponibile aici – https://www.gov.uk/guidance/coronavirus-covid-19-testing-for-people-travelling-to-england;

– să se autoizoleze pentru o perioadă de 10 zile la adresa declarată înainte de/la sosire în Formularul de localizare (Passenger Locator Form).

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Londra: 0044 20 7602 7328; 0044 20 7602 9833; 0044 20 7603 6694; 0044 20 7602 5193; 0044 20 7603 0572; 0044 20 7602 2065, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice 0044 (0) 773 871 6335.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro, https://www.mae.ro/travel-conditions/3725 și http://londra.mae.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:15 - Nicole Kidman spune că „rezistă cu greu” după moartea mamei ei: „Mi-aș dori ca mama să fie aici”
14:09 - Ce au discutat Vladimir Putin și Elon Musk în secret. Îngrijorări serioase privind securitatea internațională
14:06 - 7 persoane arestate pentru amenințări cu moartea împotriva directorului artistic de la Jocurile Olimpice. Thomas Jolly, acuzat că a batjocorit un moment sacru pentru creștini
13:55 - Patru astronauți blocați în Spațiu, pe ISS, după problemele tehnice ale Starliner, s-au întors în sfârșit pe Pământ
13:40 - Rareș Bogdan: România trece prin transformări uluitoare. Nu ne putem permite să pierdem bani din PNRR și nici să fragilizăm această graniță unde suntem ostași străjeri pentru Europa și NATO (VIDEO)
13:39 - Alexandru Dimitriu (USR): „Este inadmisibil să vii din serviciile secrete să intri în politică sau foști politicieni să intre în serviciile secrete”
13:19 - Rareș Bogdan: Avem cel mai pregătit om care să asigure echilibru în următoarea perioadă de cinci ani de zile a României, generalul Ciucă. Alianța dintre PSD și AUR nu e o curiozitate pentru noi (VIDEO)
13:18 - Un senator din SUA a murit la câteva săptămâni după ce a căzut într-o piscină goală în timp ce conducea o mașină de tuns iarbă. El va apărea pe buletinele de vot
13:18 - Scandal la Episcopia Sălajului: Vicarul instituției, reținut după ce ar fi furat din vistierie o sumă uriașă de bani
12:54 - Pensionarii care vor primi o pensie mai mică sau deloc în noiembrie. Ce spune Casa de Pensii despre aceste cazuri