Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea Anti-COVID a distribuit o serie de recomandări pentru persoanele care se regătesc să se imunizeze. Printre acestea se numără evitarea plecărilor la drum și se recomandă consumul de alimente corespunzătoare înainte de vaccinare.
Odihniți-vă și alimentați-vă corespunzător înainte de vaccinare;
Evitați plecările la drum lung și activitatea fizică intensă
Rămâneți calm! Eventualele reacțiile adverse trec de la sine, în scurt timp;
Replanificați activitățile solicitante
Utilizați medicamente antitermice obișnuite pentru ameliorarea stărilor febrile
Contactați medicul de familie, dacă deveniți îngrijorat.
Sunt recomandările CNCAV, distribuite sâmbătă pe rețelele sociale.
Recomandări vaccinare Odihniți-vă și alimentați-vă corespunzător înainte de vaccinare; Evitați plecările la drum…
Publicată de RO Vaccinare pe Vineri, 12 februarie 2021
În cursul zilei de sâmbătă, o nouă tranșă din vaccinul anti-COVID dezvoltat de Pfizer și BioNTech este așteptată în România. Este vorba desprea unul dintre cele mai consistente transporturi de până acum, având un total de 196.560 de doze.
Centrul Național de Stocare București: 60.840 doze;
Centrul Regional de Depozitare Brașov: 24.570 doze;
Centrul Regional de Depozitare Cluj: 23.400 doze;
Centrul Regional de Depozitare Constanța: 21.060 doze;
Centrul Regional de Depozitare Craiova: 21.060 doze;
Centrul Regional de Depozitare Iași: 24.570 doze;
Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 21.060 doze.