În data de 22 decembrie, judecătoarea Cristina Coarnă, de la Judecătoria Brăila a deciz înlocuirea arestului preventin cu arest la domiciliu, în cazul unui bărbat suspect de viol, asupra unei minore ce fusese sechestrată timp de 8 luni. Aceasta și-ar fi justificat decizia în termeni „bizari”, după cum a precizat Tribunalul Brăila, care a menținut măsură arestului preventiv, potrivit G4media.
Judecătoarea Cristina Coarnă și-a motivat decizia precizând că faptele inculpatului nu ar fi fost „de o așa gravitate încât să fi generat rumoare socială de amploare”.
„Cu titlul de exemplu, instanța de fond a considerat că un atentat terorist care să genereze victime multiple, un omor care să stârnească frică generală ar putea justifica măsura arestării preventive (…).
În prezenta cauză, faptele inculpatului, deși reprobabile nu sunt de o așa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare, o reacție a societății din care să rezulte că oamenii consideră faptele sale ca punându-le în pericol viața, existența în vreun fel. Nu au existat ieșiri în stradă, proteste în presă.
Față de acest aspect, instanța de fond a considerat că în cauză se impune o măsură preventivă, dar în niciun caz cea mai grea, deoarece în cazul infracțiunilor de genocid, atentat terorist, omor calificat, crime împotriva umanității nu ar mai exista temei de luarea a vreunei măsuri preventive, uciderea celor vinovați rămânând singura sancțiune, dar nereglementată de lege. Cum inculpatul nu poate fi ucis, nu poate fi lapidat în piața publică, instanța de fond a considerat că acesta poate fi plasat la domiciliu în arest pentru 60 de zile de la 22.12.2020 până la 20.02.2021 inclusiv”, a motivat judecătoarea Cristina Coarnă de la Judecătoria Brăila, după cum se arată în motivarea Tribunalului Brăila, din data de 23 decembrie 2020, care a decis menținerea arestului preventiv, corectând decizia.
La data de 8 februarie 2021, după ce Tribunalul a invaldiat decizia judecătoarei Coarnă, completul 9 Penal CPF din cadrul Judecătoriei Brăila, a luat aceeași decizie, de înlocuire a arestului preventiv cu arest la domiciliu. Președinta completului de judecată a fost Cristina Coarnă.
Totodată, decizia judecătoarei Coarnă, luată la data de 8 februarie, nu este una defenitivă și urmează ca Tribunalul să judece contestația Parchetului.
Potrivit Adevăratul, suspectul în cazuă este un bărbat de 32 de ani, din județul Bacău. El ar fi ținut sechestrată timp de 8 luni o minoră de 13 de ani, pe care ar fi violat-o în repetate rânduri. Mai mult decât atât, minora ar fi fost chiar sora actualei sale concubine.
„În perioada noiembrie 2016-iunie 2017, bărbatul, profitând de imposibilitatea unei minore, în vârstă de 13 ani, de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu aceasta”, declara Laura Belgiugan, purtător de cuvânt al IPJ Bărila, potrivit sursei citate.
După cum se relatează în presa locală, judecătoarea Cristina Coarnă nu ar fi fost la prima decizie de acest gen. În luna decembrie 2019, ea ar fi plasat la domiciliu și un bărbat acuzat de tâlhărie, după ce a smuls bijuterii de la gâtul a două femei, în plină stradă. Ea și-a motivat decizia de la acel moment precizând faptul că individul și-a săvârșit infecațiunea „prin smulgerea lănţişoarelor fără exercitarea altor violenţe de nicio natură”, după cum scrie sursa citată.