Nicușor Dan: Vom crea o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară, astfel încât să implementăm strategia de colectare și tratare a deșeurilor din București și să accesăm bani europeni (VIDEO)

Nicușor Dan: Vom crea o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară, astfel încât să implementăm strategia de colectare și tratare a deșeurilor din București și să accesăm bani europeni (VIDEO)
Foto: Nicușor Dan / Facebook

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat crearea unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) care să se ocupe implementarea strategiei de colectare și tratare a deșeurilor din București, precum și accesarea de fonduri europene în acest sens. Edilul general a făcut acest anunț la finalul unor discuții pe care le-a purtat cu ministrul Mediului Tanczos Barna și reprezentanții celor șase sectoare.

Nicușor Dan: Problema deșeurilora fost mult timp amânată în București și nu ne mai permitem să amânăm

„Am încheiat o discuție foarte constructivă cu domnul ministru, cu cei șase primari de sector din București și cu reprezentanți ai organismelor care intermediază fondurile europene în România. Am discutat despre deșeuri. Este o problemă care a fost mult timp amânată în București și nu ne mai permitem să amânăm. Avem o viziune comună despre cum trebuie tratate deșeurile în Municipiul București, care se va concretiza într-o nouă strategie și un nou plan de acțiune asupra deșeurilor din București.

Am decis să creăm un ADI, Asociație de Dezvoltare Intercomunitară, Primăria Generală și cele șase primării de sector, astfel încât să implementăm împreună strategia de colectare și de tratare a deșeurilor din București și să putem să accesăm bani europeni, care, pe exercițiul 2014-2020 erau disponibili încă din 2014 și nu au fost atrași”, a declarat Nicușor Dan.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Nicușor Dan: Trebuie să trecem la colectarea selectivă

Primarul Capitalei a precizat și că este nevoie de o colectare selectivă a deșeurilor din Capitală, context în care trebuie aplicat principiul ”plătești cât arunci”.

”Am fost cu toții de acord că trebuie să trecem la colectarea selectivă. O să urmeze și o dezbatere publică.

Între noi au fost discuții dacă să fie o colectare selectivă pe patru sau pe cinci fracții, e o discuție tehnică la care sper să participe cât mai multă lume în dezbaterea publică.

Am fost cu toții de acord că trebuie să implementăm principiul «plătești cât arunci», în sensul că pentru acele categorii de deșeuri care sunt amestecate (…) tariful trebuie să fie proporțional cu cât aruncă fiecare dintre locuitori. Am decis ca modalitatea în care sectoarele colectează și selectează în Municipiul București să fie unitară.

O să continuăm discuțiile tehnice, am convenit crearea unui grup de lucru și următoarea întâlnire între primar, primari de sector și ministru va vea loc peste două săptămâni”, a mai declarat Nicușor Dan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:38 - Drulă: Cerem Guvernului Ciolacu să aducă bugetul în Parlament. Deocamdată, cifrele arată rău, de aceea discuțiile pe reforme și pe investiții merg prost
15:36 - Greșeala pe care a făcut-o un pensionar. Așa a pierdut sute de lei, la pensie, la Mica Recalculare. Ce document trebuie completat, de fapt (FOTO)
15:15 - Mircea Lucescu, după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026: Nu e ușor. Calificarea se joacă cu mult entuziasm și sper să ajungem la Mondial
15:15 - Horațiu Potra, mercenarul apropiat de Călin Georgescu, lăsat liber. A scăpat de controlul judiciar. Decizia nu mai poate fi contestată
15:01 - Un tânăr din Vaslui a făcut accident în același loc în care mama lui a murit. Vedea fantoma ei
14:52 - Mai mulți influenceri de pe TikTok, care l-au promovat pe Călin Georgescu, audiați. Cine sunt aceștia? Totodată, se fac percheziții la firma prin care ar fi fost plătiți
14:48 - Câștigătoarea MasterChef, despre lupta cu cancerul: „Am avut prieteni care au murit ca niște câini în România. Eu, în Spania, am stat ca la hotel. Asta-i țara, nu știu dacă va avansa” / Cum i-a spus Georgiana Ene mamei sale că e bolnavă
14:38 - Drone neidentificate, deasupra bazei aeriene a SUA din Germania. Detalii din raportul autorităților de securitate
14:35 - Vrei o casă plină de stil? Alege stickere, tablouri canvas și alte produse personalizate oferite de Decostick
14:25 - Un curier a fost bătut de doi indivizi, în Cluj-Napoca. Totul s-a petrecut sub privile trecătorilor