Cinci persoane, rănite într-un accident de circulație în Vaslui. A fost activat planul roșu de intervenție

Cinci persoane, rănite într-un accident de circulație în Vaslui. A fost activat planul roșu de intervenție

Cinci persoane au fpst rănite în cursul zilei de joi, dintre care 2 fiind în stare critică, în urma unui accident de circulație ce a avut loc pe DE 581, în apropierea municipiului Bârlad. Autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție.

Cele două persoane grav rănite sunt inconștiente și au fost transportate de urgență la spital. La fața locului a ajuns și un echipaj de terapie intensivă, de la Vaslui, scrie Agerpres.

Cinci persoane, rănite într-un accident de mașină în județul Vaslui

În urma impactului dintre două autoturisme, produs pe DE 581, au fost rănite cini persoane, iar două dintre ele sunt inconștiente. La fața locului s-au deplasat echipajele SMURD și de descarcerare, dar și un ehcipaj de ATI. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție.

„La faţa locului au fost trimise două autospeciale din cadrul Serviciului de Ambulanţă, un echipaj de prim-ajutor din cadrul SMURD şi un echipaj de descarcerare. În urma accidentului, au rezultat cinci victime, dintre care două sunt inconştiente, în stare critică. S-a trimis şi un echipaj de Terapie Intensivă de la Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, dr. Daniel Ungureanu, pentru sursa citată mai sus.

Polițiștii efectuează cercetări la fața locului, pentru a stabili în ce împrejuări s-a produs evenimentul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`