Bărbatul care a fost filmat în timp ce își bate crunt copilul a fost eliberat din arestul preventiv. Procurorii au stabilit că individul poate fi cercetat în libertate, subcontrol judiciar.
În timp ce bărbatul se poate întoarce liniștit acasă, copii din familie împreună cu mama lor au fost găzduiți temporar în centrul de îngrijire al Direcţiei de Asistenţă Socială.Iniţial, femeia a refuzat un ordin de protecţie sau alte măsuri menite să îi apere copiii sau chiar pe ea. Ulterior, când şi-a dat seama că riscă să fie decăzută din drepturile părinteşti şi abia atunci a acceptat să plece din căminul conjugal pentru a se adăposti cu copiii.
În casa groazei trăiesc nu mai puțin de5 copii: băiatul de 7 ani, doi gemeni de 10 ani şi doi adolescenţi de 14, respectiv 15 ani.
Băiețelul de 7 ani a fost bătut fără milă,la începutul lunii ianuarie. Agresorul a fot chiar tatăl minorului,un sucevean din comuna Frumosu. Copilul a fost lovit în repetate rânduri şi trântit la podea. A plâns într-una, dar tatăl său nu s-a oprit.
Mai grav este că totul s-a petrecut sub privirile nepăsătoare ale mamei. Femeia nu a intervenit nici măcar o secundă să își apere băiatul, iar cel care a filmat incidentul extrem de violent este chiar fratele de 15 ani al copilului. Din informaţiile obţinute, se pare că băiatul a încasat bătaie de la tatăl său din motiv că nu şi-a făcut temele.
Decizia este cu atât mai surprinzătoare cu cât barbatul este recidivist. Acesta a făcut 6 ani de închisoare dupa ce și-a violat fiica vitregă.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au demarat investigația după ce au intrat în posesia filmării, ajunsă pe internet. Agresorul a fost reținut inițial pentru 48 de ore și este acum cercetatpenal pentru violență în familie raportat la infracţiunea de loviri sau alte violențe chiar dacă mama minorilor a negat evenimentul și a refuzat sa depună plângere în calitate de ocrotitor legal.
Filmarea de la Suceava este a doua în decurs de doar o săptămână cu un bărbat ce agresează cu brutalitate un copil. Un caz similar a avut loc în Hunedoara. Un băiat de 13 ani a suferit o fractură cranină după ce a fost trântit la pământ de unchiul său prin alianţă. Totul s-a petrecut într-un parc din municipiu. Agresorul a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, în acest caz.
Comparativ cu 2019 violența în familie a explodat pe fondul actualei pandemii, spun experţii în ocrotirea minorilor.
„Avem un număr mult mai mare de cazuri de violență în familie. Din păcate a sta cu părinții 24 de ore din 24 nu a fost ceva pozitiv din perspectiva copiilor. (…) Unii părinți nu au știut să-și gestioneze propriile trăiri, așadar nu au știut să vină în sprijinul copiilor”, a declarat Cătălina Surcel, pentruEuropa Libera.