Raed Arafat: Către toamnă s-ar putea să înceapă o normalizare a vieții noastre

Raed Arafat: Către toamnă s-ar putea să înceapă o normalizare a vieții noastre
Foto: Guvernul României / Facebook

Raed Arafat a declarat, joi seară, că românii ar putea intra pe lungul drum de întoarcere spreviața de dinaninte de pandemie în toamna anului 2020, dacă vaccinarea se desfășoară conform planului și nu apar noi tulpini rezistente.

„Dacă mergem bine cu vaccinarea, cred că în vara acestui an către toamnă o să începem să vedem o începere a normalizării vieții noastre. În speranța că nu apare o tulpină care nu răspunde la vaccin”, a spus șeful DSU laAleph News, citează gândul.ro.

Despre vaccinare,Raed Arafat a afirmat căRomânia se află printre țările cu rezultate foarte bune, adică peste jumătate de milion de oameni vaccinați, reprezentând 2% din populație.

Arafat explică restricțiile impuse la intrarea în România

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat a discutat și despre noile măsuri, prevăzute pentru intrarea persoanelor pe teritoriul României, precum carantina, timp de 14 zile, în cazul în care oamenii vin țările cu risc mare de transmitere a noului coronavirus, dar și prezentarea unui test negativ pentru COVID-19, la revenirea în țară.

Românii care sosesc în țară dintr-un dintre regiunile cu risc mare de transmitere a COVID-19 vor fi nevoiți să prezinte un test negativ pentru COVID-19 și să stea în carantină pentru o perioadă de 14 zile.

„Un test este foarte bun pentru momentul în care s-a făcut, nu garantează că după două zile nu eşti pozitiv, sau după trei. Testul se face, ne garantează o perioadă scurtă, probabilitatea să devii pozitiv este mai mică, dar perioada de incubaţie a bolii este de 14 zile. În perioada asta, tu dacă te întorci, e bine să păstrăm această situaţie cât merge şi campania de vaccinare, în mod paralel.

Şi atunci testul ne garantează când vii că nu eşti pozitiv. Apoi, intri în carantină cel puţin 8 zile până faci al doilea test. Dacă al doilea test este negativ, la 10 zile ieşi. Rămâne sistemul cu 8 zile şi 10 zile ieşirea. Testul de intrare în ţară că eşti negativ este foarte important. Prin asta evităm să importăm mai mult din tulpina care circulă în câteva ţări, cu impact mult mai serios”, a adăugat secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, pentru sursa citată mai sus.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`