Simona Halep (locul 2 WTA) a învins-o, miercuri, pe Laura Siegemund (locul 51 WTA) și s-a calificat astfel în sferturile turneului „Gippsland Trophy”. Românca a învins-o pe sportiva din Germania cu scorul de 6-2, 6-4, într-un meci care a durat o oră și 33 de minute.
Pentru accederea în sferturi, Simona Halep va încasa un cec de 8.770 de dolari şi 100 de puncte WTA.
„Sunt fericită pentru victoria de azi, de ambele meciuri de fapt, plus victoria de la dublu. Sunt foarte fericită să revin aici, nu am mai jucat un meci oficial din octombrie şi apreciez munca tuturor, ştiu cât este de greu. Este unul din marile mele obiective să câştig Australian Open, dar nu e uşor, trebuie să muncesc din greu şi să cred în mine”, a declarat Simona Halep după victoria de miercuri, potrivit Digisport.
Simona Halep, încă o victorie la Gippsland Trophy: Românca s-a calificat în sferturi
No.1 seed ➡️ QFs@Simona_Halep defeats Siegemund 6-2, 6-4. #GippslandWTA pic.twitter.com/eUeC05Xqmz
— wta (@WTA) February 3, 2021
În sferturile de finală, Halep se va confrunta cu Ekaterina Alexandrova, din Rusia, ocupantă a locului 33 în ierarhia mondială a tenisului feminin.
Luni, Simona Halep a bifat prima victorie oficială din 2021 după ce a trecut de Anastasia Potapova (19 ani, 115 WTA) în două seturi, 6-4, 6-4.
Turneu pregătitor pentru Australian Open,”Gippsland Trophy” are loc în perioada 31 ianuarie – 6 februarie și se dispută chiar în complexul în care se va desfășura Australian Open.
Simona Halep este cap de serie numărul unu la acest turneu.
Australian Open va începe pe 8 februarie.