Doi pacienți internațiîn unitatea medicală ROL 2 de la Institutul „Ana Aslan” din Otopeni,în urma incendiului de la Institutul “Matei Balş”, au fost externați marți, anunțăSpitalul Universitar „Dr. Carol Davila”.
Între timp, cei doi spitalizați la Terapie Intensivă a Spitalului Universitar”Dr. Carol Davila”se află, în continuare, în stare gravă, fiind intubaţi şi ventilaţi mecanic. Unul dintre pacienţi este încă pozitiv la testele RT PCR efectuate, iar cel de-al doilea s-a negativat la COVID-19, potrivitnews.ro.
Până marți, în total, 10 pacienți prinși în incendiul de la ”Matei Balș” au decedat. Patru dintre ei ai fost găsiți carbonizați în saloanele cuprinse de flăcări. O a cincea persoană a murit la scurt timp, iar restul și-au pierdut viața în ultimele zile.
În cazul pacienților care au decedat în spitalele în care au fost transferați, ancheta medico-legala va stabili cauzele decesului.
Restul pacienților se află internați în spitalele din București, majoritatea fiind în stare gravă.