Vlad Voiculescu, despre avertismentul lui Cîțu pentru angajații din administrație: E expresia unei exasperări pe care o împărtășesc. Ministerul Sănătății e ineficient de 30 de ani. Plănuim schimbări profunde (VIDEO)

Vlad Voiculescu, despre avertismentul lui Cîțu pentru angajații din administrație: E expresia unei exasperări pe care o împărtășesc. Ministerul Sănătății e ineficient de 30 de ani. Plănuim schimbări profunde (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a declarat luni, pentru B1 TV, că a vrut să revină în această funcție tocmai pentru că nu-i place cum funcționează lucrurile în Minister: „de 30 de ani încoace nu e o instituție eficientă”. Acesta a punctat că e nevoie de schimbări profunde inclusiv în ceea ce privește resursa umană. Voiculescu a vorbit și despre o „oarecare exasperare” pe care o simte vizavi de „lentoarea” în care s-a acționat în ultimii mulți ani.

Precizările sale vin în contextul în care, după tragedia de la spitalul ”Matei Balș”, premierul Florin Cîțu a lansat un avertisment pentru angajații din sistemul public, inclusiv pentru cei din Ministerul Sănătății: „Așa nu mai merge! Angajaților din administrație, din Ministerul Sănătății, inspecțiile județene de sănătate, inspecțiile de control din Ministerul Sănătății le spun: ieșiți din birou și faceți-vă treaba, altfel plecați cu toții acasă!”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Nemulțumirile lui Vlad Voiculescu legate de Ministerul Sănătății

„Nu e o problemă ca premierul să vorbească peste capul cuiva, pentru că e peste capul cuiva. E premierul Guvernului României. Cred că ceea ce a spus dumnealui e mai degrabă expresia unei oarecare exasperări pe care o împărtășesc a nivelului de… lentoare, dacă vreți, în care s-au întâmplat lucrurile în toți anii ăștia. Într-adevăr, dacă am fi avut controale și am fi știut adevărul mai din timp, poate că am fi putut acționa. În același timp, vă spun că au existat, cel puțin în ceea ce privește IGSU, controale anuale, rapoarte anuale pe același format, să vadă care e siguranța la incendiu a fiecărui spital. Sunt rapoarte anuale care semnalează problemele fiecărui spital. Ideea că acum lumea cumva s-a dechis și a trebuit să se întâmple totul în câteva zile cred că nu e foarte productiv. Trebuie să vedem care sunt problemele care trebuie rezolvate imediat, să le prioritizăm pe acelea și, în paralel, să construim pentru ceea ce știm cu toții că avem nevoie”, a declarat ministrul.

Vlad Voiculescu a vorbit apoi despre problemele concrete de la Ministerul pe care îl conduce: „Dacă mă întrebați, Ministerul Sănătății, de 30 de ani încoace, nu e o instituție eficientă. E un lucru pe care îl recunosc și colegii de la Ministerul Sănătății. E clar că lucrurile trebuie schimbate în mod profund, nu e vreun secret. E tocmai motivul pentru care m-am întors acolo, faptul că nu-mi convine cum merg lucrurile. E o instituie care a pierdut extrem de mult prestigiu și putere în stat, pentru că nu a avut capacitatea să-și gestioneze bine domeniile. Investițiile în spitalele regionale – un eșec al Ministerului Sănătății. Inspecțiile, de asemenea, trebuie făcute mult mai bine. Medicamente. Oamenii rămân fără medicamente. Plănuim o schimbate profundă a modului în care e gestionată problema asta. Resursa umană în sănătate. Sunt probleme extrem de grave pe care trebuie să le gestionăm foarte diferit”.

Voiculescu a precizat apoi că speră să poată vorbi în câteva luni despre o adevărată echipă la Ministerul Sănătății. 20 de oameni deja i-au venit alături și „cu o parte a ministerului lucrez foarte bine”.

Ministrul Sănătății a mai afirmat, pentru B1 TV, că doar a arunca cu bani în sistemul sanitar nu e suficient pentrua rezolva problemele. E nevoie de investiții realizate cu cap și de echipe tehnice care să verifice modul în care acestea s-au făcut.Vlad Voiculescua mai precizat, de asemenea, că mâine va avea o primă versiune araportului privind cauzele incendiuluiizbucnit anul trecut la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani
19:38 - Nicușor Dan: Nu se fac mari investiții în București pentru că banii sunt distribuiți prost. Primăriile de sector primesc de 3 ori mai mulți bani decât noi, deși noi avem mai multe atribuții decât ei. Așa se duc banii pe tot felul de prostii (VIDEO)
19:36 - Nicușor Dan: Este un grad uriaș de ilegalitate la sectoarele din București în ceea ce privește emiterea autorizațiilor. Asta e calea cea mai simplă de a reveni în legalitate (VIDEO)
19:24 - Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara, transportați la spital. Cei mici au acuzat stări de rău
19:03 - Gheorghe Falcă: Cred că acest parteneriat al PNL-ului cu administrațiile locale poate să dinamizeze viața din România în momentele grele prin care vom trece în 2025 (VIDEO)
18:58 - Ciprian Ciucu, despre referendumul inițiat de Nicușor Dan: E important deoarece poate da tonul pentru o reformă administrativă a Capitalei. La întrebarea despre buget e puțin neclar (VIDEO)
18:53 - Bărbat din Alba, încarcerat după ce un copac a căzut pe mașina în care se afla. Victima a suferit multiple traumatisme
18:27 - Ciprian Ciucu, despre planurile PNL-ului după alegeri: Să facem o alianță cu forțe de dreapta. Ne-am dori refacerea guvernării așa cum a fost în 2020, dar mult mai matură (VIDEO)
18:15 - Ciucu: Există posibilitatea ca PSD să facă alianță cu AUR / Mă aștept ca PSD să tragă pentru Simion, să-l ducă în turul 2. Avem informații că sunt anumite județe care au primit această sarcină (VIDEO)
18:11 - De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană