Un incendiu de proporții a izbucnit, sâmbătă, într-un spital din Santiago, capitala statului Chile. A fost nevoie de intervenția a peste 100 de pompieri. Toți cei 350 de pacienți au fost evacuați în siguranță. Incendiul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit. O anchetă urmează să stabilească exact cauza.
Toți cei 350 de pacienți ai spitalului din Santiago cuprins de flăcări au fost evacuați. Unii dintre ei erau internați cu COVID-19. Ei au fost transferați la cele mai apropiate spitale în condiții de maximă siguranță, a precizat Enrique Paris, ministrul Sănătății, citat de DPA.
Primele date ale anchetei deschise arată că incendiul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit, dar cauza precisă abia de acum urmează să fie stabilită.
Incendiu puternic la un spital din Chile. Toți cei 350 de pacienţi au fost evacuaţi în siguranţă
În România, șase pacienți COVID-19 au decedat după izbucnirea unui incendiu într-o clădire a spitalului ”Matei Balș” din Capitală. Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a susținut că, deși clădirea era veche, ea fusese renovată recent. Acesta a mai precizat că Institutul ”Balș” este una dintre instituțiile medicale care au fost bine finanțate în ultimii ani. Clădirea nu ar fi avut autorizație din partea pompierilor, ci doar aviz. Sâmbătă, ministrul a anunțat și primele măsuri după această tragedie.
Procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Potrivit unor surse, rezultatul necropsiilor arată că doi dintre pacienți, cel puțin, au murit în urma expunerii la flacără directă. În alte cazuri au fost constatate şi intoxicaţia cu monoxid de carbon şi arsuri de căi respiratorii.