Președintele Klaus Iohannis a ajuns la Institutul ”Matei Balș”, acolo unde, vineri dimineață, s-a produs un incendiu soldat cu moartea a cinci pacienți COVID-19. Șeful statului a subliniat că există probleme structurale în spitalele din România și că i-a solicitat azi, din nou, ministrului Sănătății să vină rapid cu un proiect de reformă. Iohannis a ținut să mulțumească și de această dată tuturor cadrelor medicale care, în contextul epidemiei de coornavirus, lucrează sub un stres maxim de aproape un an.
Declarațiile președintelui Klaus Iohannis:
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Unincendiu a izbucnit, vineri dimineață, la o clădire a Spitalului ”Matei Balș” din Capitală, în care erau tratați pacienți cu coronavirus. Un prim bilanț a indicat trei victime, apoi a decedat un alt pacient, în cazul căruia nu au funcționat manevrele de resuscitare. A cinea victimă a fost găsită carbonizată abia peste câteva ore, într-o baie a unității medicale.
Procurorii au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Potrivit unor surse, incendiul ar fi izbucnit de la un reșou.
Audierile cadrelor medicale au început deja. Potrivit unor noi informații, două infirmiere care se aflau în salonul din care a pornit incendiul au văzut, la un moment dat, cum ardea cu flacără pijamaua unui pacient. Ele au încercat să stingă flăcările cu o pătură, dar nu au reușit. Infirmierele au încercat apoi să ajute alți pacienți care strigau după ajutor.
Fiica unei paciente internate cu COVID-19 la spitalul ”Matei Balș”, a susținut, pentru B1 TV, că în saloane nu erau condiții potrivite pentru pacienți și că, săptămâna trecută, cu acordul medicilor, i-a adus mamei sale o aerotermă, căci era foarte frig. În schimb, Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că în ultima săptămână nu au fost probleme cu căldura.