Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, a vorbit, în direct pe B1 TV, despre vaccinarea cadrelor didactice într-o etapă prioritară, dar și despre noua metodă de calcul a ratei de incidență de la nivelul fiecărui județ.
Întrebată dacă se are în vedere crearea unor fluxuri speciale pentru imunizarea personalului didactic, medicul Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății a explicat:
„Există niște programări deja în curs pentru persoanele care urmează să fie vaccinate, așa că încercăm să respectăm aceste programări tocmai pentru că știm cu toții că momentan există o scădere a disponibilității vaccinurilor nu doar către România, ci către toate țările care folosesc aceste vaccinuri.
Fabricile producătoare încearcă să își crească producția pe de-o parte, pe de alăt parte foarte probabil vor intra și alte unități producătoare de vaccinuri în joc și atunci vor fi și alte fabrici care vor putea produce vaccinurile și în alt III-lea rând așteptăm și pentru AstraZeneca aprobarea Agenției Europene a Medicamentului, deci clar situația de acum nu se va prelungi prea mult.
Momentan avem un număr limitat de vaccinuri, pe care încercăm să-l dăm persoanelor care au vulnerabilitățile maxime. Și cadrele didactice sunt persoane care au, dar încercăm din ce avem acum la dispoziție să prioritizăm pe cei care sunt la cel mai mare risc. Avem deja graficele de mortalitate și mobilitate aferente României, din lunile anteriore pandemie. Profesorii sunt rugați să se protejeze, așa cum sunt rugate și restul categoriilor de persoane”, a declarat medicul Andreea Moldovan, pentru B1 TV.
În acest sens, părerile sunt totuși împărțite în rândul specialiștilor, doctorul Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, consideră căprofesorii ar trebui să aibă prioritate în acest moment la vaccinare, urmați de patologia de peste 60 – 65 de ani și de bolnavii cronici, după cum a precizat pentru B1 TV, la Actualitatea cu Tudor Mușat.
Referitor la noua metodă de calcul a retei de infectare cu noul coronavirus, dar și includerea focarelor de COVID-19 la acestă socoteală, medicul Andreea Moldovan a încercat să explice
„Sunt niște speculații care sperie foarte mult oamenii. În primul rând, ei se sperie de închidere, lockdown și alte aspecte de acest gen. Important este să înțelegem că dacă se vor lua aceaste măsuri, vor fi pentru protecția noastră. Pentru moment ele nu sunt luate în calcul.
Acești indicatori, pe care îi trimitem spre dezbatere celorlalte focuri de decizie cu care colaborăm urmează doar să ne arate mai exact ce se întâmplă acum în țara noastră”, a precizat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, punctând faptul că autoritățile nu doresc decât să cunoască obiectiv datele din teren.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.