Coca-Cola: Vânzările din România au scăzut pe fondul condițiilor economice dificile, cuplate cu tensiunile politice

Coca-Cola: Vânzările din România au scăzut pe fondul condițiilor economice dificile, cuplate cu tensiunile politice
Foto: Exclusivnews.ro

Condițiile macroeconomice dificile alături de tensiunile recente de pe scena politică au condus la o scădere ușoară a volumului vânzărilor Coca-Cola Hellenic în România, în primul semestru al anului, se arată într-un comunicat făcut public marţi de companie, cel mai mare îmbuteliator Coca-Cola din Europa.

„Volumele din România au scăzut cu un procentaj scăzut de o cifră (sub 5% – n.r.) în ambele perioade analizate (primul semestru, trimestrul al doilea). Cuplate cu incertitudinile politice recente, condiţiile economice rămân dificile”, potrivit comunicatului citat de Mediafax, care prezintă rezultatele grupului elen în prima jumătate a anului.

Totuși, s-au înregistrat și creșteri ușoare ale vănzărilor sub brandul Coca-Cola, în special în cazul sortimentului Coca-Cola Zero. Acesta a avansat cu 36% în România, precizează compania elenă. De asemenea, a crescut semnificativ ponderea vânzărilor de produse consumate la o singură servire.

Compania Coca-Cola Hellenic arată, în cadrul aceluiași comunicat, că în trimestrul al doilea şi-a majorat cota de piaţă în România pe segmentul băuturilor acidulate atât ca volum, cât şi ca valoare a vânzărilor.

Pe plan internaţional, grupul elen a vândut în prima jumătate a lui 2012 peste un miliard de navete de băuturi răcoritoare şi ape minerale, cifre în scădere cu 2% faţă de aceeași perioadă a anului trecut.

Veniturile Coca-Cola Hellenic au înregistrat o creștere de 1%, la 3,4 miliarde euro, iar cheltuielile operaţionale au urcat cu 5%, la 2,19 miliarde euro, se mai arată în comunicat. Profitul net al companiei a scăzut la 25%, de la 146 milioane euro la 109 milioane euro.

Coca-Cola Hellenic are patru fabrici în România – la Timişoara, Iaşi, Ploieşti şi Vatra Dornei. Coca-Cola Hellenic România îmbuteliază băuturi răcoritoare carbonatate (Coca-Cola, Fanta, Sprite, Schweppes), necarbonatate (Cappy Tempo), apă (Dorna, Dorna-Izvorul Alb, Poiana Negri), nectaruri (Cappy Nectar), ceaiuri (Nestea), cafea (Illy) și băuturi energizante (Burn).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:03 - Franța și Regatul Unit iau în considerare trimiterea de trupe și companii militare private în Ucraina. Londra neagă aceste informații
11:56 - Mihai Botez (USR): E timpul să alegem între UE și Rusia. Orice ezitare ar putea să ne arunce pe un drum al distrugerii
11:53 - În Laponia nu este zăpadă. Temperaturile au crescut de 4 ori mai repede decât în restul lumii
11:41 - Cristina Prună: Elena Lasconi, o persoană capabilă să mențină România pe drumul vest-european, pentru care s-a murit la Revoluție. Călin Georgescu este pro-rus, pro-Putin și vrea să ne ducă înapoi (VIDEO)
11:30 - Podul peste Dunăre s-a stricat deși nu a fost dat circulației. A fost construit de la zero
11:29 - Negrescu: Sper ca, dincolo de mirajul rețelelor sociale, românii să fie atenți la proiectele concrete. Experimentele politice pot cauza probleme / PSD nu are acum un lider interimar, conducerea e asigurată de colegii aleși la congres (VIDEO)
11:16 - Ionuț Stroe: Ilie Bolojan, un lider care știe să răspundă așteptărilor românilor. Prin seriozitate, prin competență și prin pragmatism, va conduce PNL către o revenire cât se poate de normală și sănătoasă (VIDEO)
11:05 - NATO vrea să crească producția de arme în Ucraina: „Ucraina trebuie să poată acţiona de pe o poziţie de forţă”
10:55 - Luis Lazarus: Am făcut multe emisiuni cu Călin Georgescu și am fost nevoit să-i atrag atenția că sare calul. E cam nebun
10:49 - Rusia înaintează în Ucraina în cel mai rapid ritm lunar de la începutul războiului. În ultima lună fost cucerit un teritoriu cât jumătate din suprafața Londrei