PSD va depune o moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății, începând cu 1 februarie, data la care debutează sesiunea parlamentară, a anunțat Marcel Ciolacu, care spune despre Vlad Voiculescu că nu are încredere în datele pe care le gestionează el și ministerul pe care îl conduce. „Poate nu înțelege că pandemia ține de Ministerul Sănătății”, a mai adăugat președintele social-democraților, care a mai reclamat că nu există un plan coerent în ceea ce privește vaccinarea anti-COVID-19.
„Oamenii politici, când au de-a face cu sănătatea românilor şi cu viaţa noastră, să-şi asume responsabilitate clară politic. Am ajuns în situaţia aberantă în care ministrul Sănătăţii spune că nu are încredere în datele pe care le gestionează el şi ministerul pe care îl conduce. Noi nu putem depune o moţiune simplă unui grup interguvernamental, dar în schimb vom depune, începând cu 1 februarie, o moţiune simplă, clară, către ministrul Sănătăţii. Poate nu înţelege că pandemia ţine de Ministerul Sănătăţii. (…) Noi, PSD, vom depune o moţiune simplă şi vom chema la audieri”, a declarat Marcel Ciolacu, marți seară, într-o intervenţie telefonică la RTV, potrivit Agerpres.
Președintele PSD a precizat că vor fi chemați la audieri responsabilii campaniei de vaccinare. Totodată, Marcel Ciolacu a spus că premierul Florin Cîțu ar trebui să își dea demisia dacă până în septembrie nu vor fi vaccinați 10,4 milioane de români.
„La 1 februarie, începe sesiunea parlamentară şi vom chema la audieri pe cei responsabili de acest haos în campania de vaccinare şi de testare (…). Ei deja vorbesc numai de vaccinare, fără să aibă vaccin şi fără să aibă reguli foarte clare. Mai mult, asistăm la cea mai mare anomalie: Guvernul nu are nicio responsabilitate, nu îşi asumă nimic, doar vin şi ne fac promisiuni. Am înţeles de la domnul Cîţu că până în septembrie vor fi vaccinaţi 10,4 milioane de români – aşa a declarat domnia sa. Ce se întâmplă dacă la 1 septembrie noi nu avem vaccinaţi 10,4 milioane de români? Orice om politic responsabil, fie şi domnul Cîţu, cu toate că nu arată responsabil, îţi pui demisia: domnule, dragi români, nu sunt în stare să îmi duc la îndeplinire sarcina pe care mi-aţi încredinţat-o”, a adăugat social-democratul.
Marcel Ciolacu a mai afirmat că testarea a fost „abandonată”.
„Pur şi simplu, noi am abandonat testarea. Noi deschidem şcolile, în timp ce restul ţărilor din Europa intră în lockdown ca să vaccineze şi să testeze, concomitent, cât mai mulţi oameni. Noi deschidem şcolile fără nici măcar să testăm rapid profesorii. Pur şi simplu, nu au niciun plan coerent, întotdeauna găsesc excepţii: trebuie să se vaccineze şi nu ştiu cine înaintea celor cu probleme de sănătate sau persoanelor vulnerabile. Întotdeauna descoperim alte şi alte excepţii şi s-a blocat tot sistemul”, a mai spus Marcel Ciolacu, președintele PSD.