Agențiile de turism solicită autorităților să renunțe la plasarea în carantină a celor care se întorc în țară, înlocuind această măsură cu efectuarea unui test pentru COVID-19. Această restricție generează un nou val de anulări ale pachetelor de servicii de călătorie contractate, restituiri şi litigii, precizează ANAT într-un comunicat de presă.
”NET (Reţeaua pentru Sectorul Privat European în Turism) solicită factorilor de decizie din statele membre UE să asigure testări fiabile, accesibile şi eficiente pentru a înlocui cerinţele de carantină şi alte restricţii la libera circulaţie a persoanelor. Activitatea agenţiilor de turism din România a fost grav afectată în anul 2020 datorită restricţiilor de călătorie impuse la nivel global în contextul pandemiei de COVID-19”, arată ANAT.
Agenţiile de turism precizează că, în contextul actual, pozitiv pentru ţara noastră, al scăderii numărului de cazuri de infectări cu noul coronavirus, agenţiile de turism se confruntă în continuare cu o situaţie care le afectează activitatea. Ţările în care călătoresc turiştii români în acest moment, puţine de altfel, se află pe lista galbenă, crescând numărul solicitărilor de anulare a rezervărilor.
”Niciun român nu doreşte şi nu îşi permite să stea în carantină 14 zile la întoarcerea dintr-o călătorie sau vacanţă. Acest aspect generează un nou val de anulări ale pachetelor de servicii de călătorie contractate, restituiri şi litigii. Având în vedere cele menţionate mai sus şi faptul că turiştii care se întorc din aceste ţări şi stau în carantină nu ştiu dacă sunt infectaţi şi dacă pot infecta, la rândul lor, alte persoane, propunem abordarea acestei situaţii prin varianta în care un călător care se întoarce dintr-o ţară aflată pe lista galbenă, să aibă ca alternativă la carantinare efectuarea unui test în termen de 3 zile de la întoarcerea în România. Se poate menţine măsura de carantinare până la obţinerea rezultatului unui test negativ sau se poate introduce posibilitatea efectuării de teste rapide pe aeroport”, spune Dumitru Luca, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).
De asemenea, ANAT consideră că trebuie revizuită şi măsura conform căreia, în cazul în care părinţii sunt vaccinaţi, la întoarcerea dintr-o călătorie într-o ţară din lista galbenă, copiii nevaccinaţi trebuie să rămână în carantină o perioadă de 14 zile.
Pe de altă parte, NET (Reţeaua pentru Sectorul Privat European în Turism – Network for European Private Sector in Tourism), unde ANAT este membră prin intermediul ECTAA (Asociaţia Europeană a Agenţiilor de Turism şi Touroperatorilor), salută decizia şefilor de stat sau de guvern din UE de a-şi coordona răspunsurile la pandemia COVID-19 în ceea ce priveşte restricţiile de călătorie, testarea şi vaccinările pentru a stopa răspândirea virusului.