Alexandru Rafila consideră că focarul de coronavirus de la Şcoala gimnazială numărul 28 din București a fost cauzat de nerespectarea regulilor de protecţie în acea instituţie publică.
Mai exact, Rafila a afirmat, luni seară, la Digi24, conform News.ro, referindu-se la focarul de Covid-19 depistat la Şcoala 28 din Sectorul 2 al Capitalei, că „nu este vorba de o infecţie care să fie legată de activitatea şcolară” şi că acest lucru „se putea întâmpla oriunde”.
Cu toate acestea, el crede că transmiterea bolii s-a făcut cel mai probabil din cauza nerespectării unor reguli, considerând puţin probabilă varianta ca angajaţii instituţiei respective să se fi infectat din „surse multiple”.
„Concluzia este că oamenii din această instituţie publică au interacţionat unii cu alţii pentru o perioadă de timp probabil suficient de lungă, fără să utilizeze echipamentul de protecţie, mă rog, masca măcar, şi atunci s-a transmis boala. E foarte puţin probabil ca acest număr mare de cazuri să provină din multiple surse, este cel mai probabil că există o persoană sau pot să fie două persoane care au transmis infecţia membrilor colectivului din şcoala respectivă”, a spus Alexandru Rafila.
Pe de altă parte, inspectorul şcolar al municipiului Bucureşti, Ionel Puşcaş, a declarat că luni a fost organizată o şedinţă online la care au participat 95% dintre cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială 28 din Capitală şi susţine că acestea au declarat că nu a existat în şcoală nicio adunare sau reuniune.
Amintim că șapte noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost depistate în rândul angajaţilor Şcolii 28 din Bucureşti, informează Ministerul Sănătății. Este vorba despre șapte persoane din cele 11 de la care au fost recoltate probe la finalul săptămânii trecute, în cadrul anchetei epidemiologice efectuate după ce un angajat al unității de învățământ din Capitală a fost depistat ca fiind infectat cu tulpina de coronavirus din Marea Britanie.
Patru dintre aceste probe vor fi trimise la secvențiere pentru a se stabili dacă și în cazul lor este vorba despre tulpina britanică a coronavirusului. Decizia a fost luată după ce la cele patru probe au fost identificate niște caracteristici care ridică unele suspiciuni.
Ancheta epidemiologică a fost extinsă în acest caz după ce sâmbătă, Ministerul Sănătății a anunțat că „9 din 10 persoane testate – contacți ai unuia dintre pacienții depistați în cursul zilei de vineri cu noua tulpină SARS-CoV-2, varianta B.1.1.7 cu originea în Marea Britanie, au fost depistate pozitiv la testul RT-PCR”. În cazul celor nouă persoane testate pozitiv sunt așteptate rezultatele secvențierii.
”În cadrul unității de învățământ au fost confirmate cu infecția SARS-CoV-2 un număr de 4 persoane (1 caz confirmat pe data de 14.01.2021 și 3 cazuri în data de 18.01.2021). În 22.01.2021 au fost testate la INBI „Matei Balș” 10 persoane (cele 4 confirmate și 6 contacți direcți ai acestora). Dintre cele 10 persoane testate, un număr de 9 au fost pozitive la testul RT-PCR. Confirmarea se va face prin secvențiere în următoarele zile. Persoanele depistate pozitiv sunt fără istoric de călătorie în străinătate”, a mai transmis instituția guvernamentală.