După 3 zile cu temperaturi de primăvară, în România revin ninsorile. Ce spun meteorologii (VIDEO)

După 3 zile cu temperaturi de primăvară, în România revin ninsorile. Ce spun meteorologii (VIDEO)
Foto: pixabay.ro

Revin ninsorile în România. După trei zile în care am avut temperaturi de primăvară, meteorologii anunță că vremea se va schimba radical. Au fost amise noi avertizări de ninsori și vânt puternic valabile pentru mai multe județe ale țării, potrivit B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ce spun meteorologii despre vremea din România

De luni, rafalele de vânt se vor extinde în aproape toate regiunile și vor apărea inclusiv ninsorile.

„Mai avem și un al doilea mesaj, o informare meteorologică valabilă pentru parcursul zilei de mâine (n.r. – luni), de la 10, până la ora 22, care vizează intensificările de vânt din cea mai mare parte a țării. Ne așteptăm la viteze în general de 45-55 de kilometri la oră, iar la munte, precum și în regiunile nord-vestice, centrale, sudice, chiar și sud-estice să fie intervale în care rafalele vor depăși 55-65, izolat 70 de kilometri la oră, iar în continuare în zona montană înaltă, la altitudini de peste 1.800 de metri, rafalele vor depăși 80-100 de kilometri la oră, iar pe parcursul zilei de mâine (n.r. – luni) temporar să continue să ningă în zona de munte, dar pe arii restrânse și în regiunile intracarpatice”, a declarat Mihai Timu, meteorolog de serviciu ANM, pentru B1 TV.

În Capitală, meteorologii se așteaptă la ploaie, mai ales în prima parte a zilei de luni.

„Deocamdată, Capitala nu intră în niciun cod. E adevărat că pe parcursul zilei de mâine (n.r. – luni) ne așteptăm să plouă, mai ales în prima parte a zilei (n.r – luni), după care se va porni vântul. Estimăm și aici rafale undeva în jurul a 50, poate 55 de kilometri la oră. Practic, este limita codului galben, dar mai scad un pic temperaturile. Dacă astăzi înregistrăm valori de 13-14 grade, mâine vor fi 7-8 grade și cu vântul, care va bate cu siguranță, senzația de rece va fi amplificată”

Răcirea vremii va dura până spre finalul săptămânii, perioadă în care în timpul nopților vom avea din nou temperaturi negative.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`