În județul Harghita a fost confirmat un caz de pestă porcină africană, la un mistreţ împuşcat pe un fond de vânătoare din apropierea comunei Atid. Autorităţile sanitar-veterinare dispunând măsurile care se impun în astfel de situaţii.
Mai exact, potrivit purtătorului de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Adrian Pănescu, după o partidă de vânătoare la mistreţi, pe un fond din apropierea comunei Atid, s-au efectuat analize de laborator şi s-a confirmat prezenţa bolii la unul dintre exemplare.
Drept urmare, s-a întrunit în regim de Urgenţă Centrul Local de Combaterea Bolilor Harghita şi au fost dispuse măsurile specifice în astfel de cazuri, respectiv stabilirea unei zone infectate şi a unei zone tampon, în care sunt incluse mai multe localităţi din Harghita, dar şi din judeţul Mureş, scrie Agerpres.
Totodată, mistreţii din zona afectată vor fi împuşcaţi şi se vor recolta probe în vederea depistării pestei porcine africane.
Mai mult, la nivelul localităţilor din zona infectată se face un recensământ al tuturor categoriilor de porci, animalele fiind ţinute în adăposturi sau în alte locuri unde pot fi izolaţi de porcii sălbatici, iar la ieşirea din zona infectată să fie puse instalaţii de dezinfectare individuale.
Adrian Pănescu a mai declarat că toate focarele de pestă porcină africană identificate în trecut au fost stinse, întrucât nu s-au mai semnalat cazuri noi, acesta fiind singurul activ de pe teritoriul judeţului.