Donald Trump i-a lăsat o scrisoare lui Joe Biden în Biroul Oval. Tradiția scrisorilor, unul dintre momentele care marchează trecerea de la o administrație, la alta

Donald Trump i-a lăsat o scrisoare lui Joe Biden în Biroul Oval. Tradiția scrisorilor, unul dintre momentele care marchează trecerea de la o administrație, la alta
foto: Hepta.ro / Zuma Press / Shealah Craighead/White House

Președintele Donald Trump a evitat majoritatea rolurilor tradiționale pe care le exercită un președinte în funcție la inagurarea succesorului său, mai puțin una – i-a lăsat o scrisoare președintelui-ales Joe Biden, relatează USA Today.

Donald Trump i-a lăsat o scrisoare lui Joe Biden în Biroul Oval, ca parte din tradițiile care marchează trecerea de la o administrație, la alta

Judd Deere, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, a confirmat miercurică Donald Trump i-a lăsat o scrisoare succesorului său. Tradițional, președinții în exercițiu lasă în Biroul Oval o notă prin care își exprimă felicitările și sprijinul pentru cel care preia mandatul, dar nu se știa dacă se va întâmpla la fel și acum, în condițiile în care Donald Trump a pus la îndoială integritatea alegerilor prezidențiale americane și a refuzat să recunoască victoria lui Joe Biden.

Casa Albă nu a dezvăluit detalii despre conținut: „Este o scrisoare între 45 și 46 (n.r. – Donald Trump a fost al 45-lea președinte al SUA, iar Joe Biden devine al 46-lea)”, a spus Deere.

La rândul său, vicepreședintele în exercițiu Mike Pence i-a lăsat o scrisoare Kamalei Harris, prima femeie-vicepreședinte din istoria politicii americane.

În trecut, președinții foloseau tradiția scrisorilor pentru a sublinia semnificația funcției, recompensele, provocările sau chiar singurătatea care vine câteodată cu statura de președinte. În general, notele de genul lăsau în urmă partizanatele politice și puneau accentul pe oferirea de sprijin pentru o președinție de succes.

Spre exemplu, președintele George W. Bush i-a lăsat în Biroul Oval președintelui Barack Obama o scrisoare prin care l-a avertizat de „momentele de încercare”, spunându-i că vocile critice vor părea și mai furioase, iar prietenii s-ar putea să îl dezamăgească. Cu toate acestea, a scris Bush, „ai un Atotputernic Dumnezeu care să te mângâie, o familie care te iubește și o țară care trage pentru tine, incluzându-mă pe mine”.

Barack Obama avea să respecte și el tradiția, în 2017, când i-a cedat ștafeta lui Donald Trump, căruia i-a amintit că președinții ocupă „doar temporar” Aripa de Vest a Casei Albe.

„Asta ne face pe noi gardieni pentru acele instituții democratice și tradiții – precum statul de drept, separația puterilor, protecția egală și libertățile civile – pentru care au luptat și au sângerat strămoșii noștri”.

În anul 1993, președintele George H. W. Bush îi scria președintelui Bill Clinton și îi mărturisea că „nu a simțit niciodată singurătatea pe care au descris-o anumiți președinți”.

„Vor fi vremuri grele, făcute chiar și mai grele de criticile despre care tu s-ar putea să crezi că sunt nedrepte”, spunea George H. W. Bush, potrivit scrisorii publicate de Hillary Clinton pe Instagram. „Nu sunt foarte bun la a da sfaturi; dar pur și simplu nu lăsa criticii să te descurajeze sau să te deraieze de la drum”, mai spunea regretatul președinte american, în scrisoarea adresată lui Bill Clinton.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`