EXCLUSIV // Lovitură dură pentru micii comercianţi din România: Turcia a fost inclusă pe lista țărilor necooperante fiscal, iar achizițiile din această țară vor fi nedeductibile / „Ar putea exista și un impact care să se reflecte la nivelul prețurilor”

EXCLUSIV // Lovitură dură pentru micii comercianţi din România: Turcia a fost inclusă pe lista țărilor necooperante fiscal, iar achizițiile din această țară vor fi nedeductibile / Ar putea exista și un impact care să se reflecte la nivelul prețurilor
sura foro: pixabay

Micii comercianți din România, dar și firmele cu capital turcesc care activează în țara noastrăau primit o lovitură la începutul acestui an, după ce la nivelul UE a fost modificată lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale prin includerea Turciei în această categorie. Totodată, în România a fost modificat Codul Fiscal prin introducerea unei noi categorii de cheltuieli nedeductibile, respectiv cheltuielile generate cu achiziții de la furnizori înregistrați fiscal în jurisdicții necooperante fiscal.

Având în vedere că Turcia este inclusă în top 10 parteneri comerciali, iar importurile din această țară sunt semnificative, noile reglementări nu rămân fără consecințe.

Ce spun experții despre noile reglementări

Economistul Mircea Toader, consilier în cadrul Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), a explicat ce înseamnă mai exact faptul că aceste cheltuieli cu importurile de produse din Turcia nu sunt deductibile:

“Acest lucru afectează și importatorii, dar foarte mult, după opinia mea, afectează firmele cu capital turcesc care își aduc materii prime în România pentru a fi procesate conform obiectului lor de activitate”, a precizat Mirecea Toader, pentru B1.RO.

Acesta a explicat că, deocamdată nu au existat din partea membrilor Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București sesizări sau reclamații formulate legate de această temă, însă reglementările fiind noi vor trebui analizate cu atenție pentru a vedea impactul acestora în perioada următoare.

Mircea Toader a explicat că modificările se pot reflecta și în prețul produselor aduse din Turcia, însă problematice ar fi situațiile în care există puțini producători care vând produsele respective. Dacă există mai mulți producători, atunci comercianții pot fi dirijați către alte surse:

„Sigur că ar putea exista și un impact care să se reflecte la nivelul prețurilor dacă vorbim despre producători turci. Până la urmă totul se reflectă în prețul final. Problema apare dacă producătorul respectiv este singurul care produce produsul. În alte situații concurența te poate dirija către alte surse, deci poate să te dirijeze către alte surse de aprovizionare, din UE, de exemplu”,a mai precizat Mircea Toader.

De asemenea, Mircea Toader a dezvăluit că reprezentanta României în Turcia a fost asaltată cu solicitări privind problemele pe care noile reglementări le creează pentru oamenii de afaceri turci și pentru comercianți.

Turcia, inclusă pe lista statelor necooperante fiscal

Printre statele care au fost incluse recent în lista Uniunii Europene privind jurisdicțiile necooperante în scopuri fiscale se numără și Turcia.

Raportul Grupului de lucru pentru codul de conduită (impozitarea întreprinderilor) prin care se propun modificări ale anexelor la concluziile Consiliului din 18 februarie 2020, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C331/3 din 7 octombrie 2020 prevede că Turcia să realizezeprogrese concrete privind punerea în aplicare efectivă a schimbului automat de informații cu toate statele membre ale UE.

De asemenea, Turcia, care s-a angajat să aibă un rating suficient până la sfârșitul anului 2018, este în așteptarea unei revizuiri suplimentare din partea Forumului mondial.

În România, prin punctul 10 din Legea nr. 296/2020 s-a introdus în Codul fiscal o nouă categorie de cheltuieli nedeductibile, respectiv cheltuielile generate cu achiziții de la furnizori înregistrați fiscal în jurisdicții necooperante fiscal, publicate în Jurnalul Oficial al Comunității Europene.

Mai exact, laarticolul 25 alineatul (4), după litera f)se introduce o nouă literă, litera f^1), cu următorul cuprins:f^1)cheltuielile efectuate ca urmare a unor tranzacții cu o persoană situată într-un stat care, la data înregistrării cheltuielilor, este inclus în anexa I și/sau anexa II din Lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație
15:37 - O ursoaică și puii ei dau târcoale în zona Mamut din Alba Iulia: „S-a emis mesaj RO-ALERT”
15:20 - Marina Voica, copleșită de durere după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu îmi vine să cred! A fost unicul meu prieten”
14:54 - Nicolae Ciucă, reacție după anunțul morții lui Gabriel Cotabiță: „Gândurile mele sunt alături de familia sa și de toți cei care l-au iubit”