Peste 30.000 de persoane vaccinate anti-COVID-19 în ultima zi, din care 1.075 au primit a doua doză. S-au raportat 45 de reacţii adverse

Peste 30.000 de persoane vaccinate anti-COVID-19 în ultima zi, din care 1.075 au primit a doua doză. S-au raportat 45 de reacţii adverse
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost vaccinate 30.237 de persoane, din care 1.075 au primit a doua doză. S-au înregistrat 45 de reacţii adverse comune şi minore. În total, de la debutul campaniei au fost vaccinate 235.239 de persoane, din care 1.951 și cu rapel, și s-au raportat 809 reacții adverse.

Peste 30.000 de români vaccinați anti-COVID-19 în ultimele 24 de ore

Datele oficiale arată că, în ultimele 24 de ore, 29.162 de români au primit prima doză din vaccinul anticoronavirus, iar 1.075 a doua doză. În total, 30.237.

S-au înregistrat 45 de reacții adverse comune și minore, din care 14 de tip local și 31 de reacții generale.

Din 27 decembrie 2020, când a început campania de vaccinare în România, și până acum au fost vaccinate anticoronavirus 235.239 de persoane. 233.288 au primit o doză, iar 1.951 și pe doua.

În total, s-au înregistrat 809 reacții adverse comune și minore, din care 302 de tip local cu durere la locul injectării și 507 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie).

CNCAV precizează că patru reacții sunt în curs de investigare.

Datele au fost puse la dispoziția Comietului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV).

Dat fiind că programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, iar acestea sunt cifrele până în ora 17.00, numărul vaccinărilor realizate în ultimele ore va fi reflectat în raportarea de luni.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`