Alexandru Rafila: Trebuie să ajungem la 70 – 80.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 administrate zilnic (VIDEO)

Alexandru Rafila: Trebuie să ajungem la 70 - 80.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 administrate zilnic (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Profesorul Alexandru Rafila, deputat PSD, a declarat duminică, pentru B1 TV, că România ar putea vaccina anticoronavirus 10 milioane de cetățeni până la finele lunii septembrie, deoarece până atunci ar trebui să beneficieze de circa 20 de milioane de doze. Rafila a precizat însă că, pentru a se ajunge la acest grad de imunizare, ar trebui să fie administrate 70 – 80.000 de doze zilnic,inclusiv sâmbăta și duminica.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că, în ultima zi, 8.095 persoane au fost vaccinate, din care 875 cu rapel. Astfel, numărul total al celor vaccinați de la debutul campanieiși până în prezent a ajuns la 204.185.

Rafila: Ar trebui să ajunge la 70 – 80.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 administrate pe zi

„Aș vrea să fac un rezumat pentru că în ultima vreme a fost o serie întreagă de declarații puțin contradictorii, începând cu numărul de vaccinări zilnice: ba au fost 20.000, eu am spus că trebuie să fie minim 50.000 pe zi ca să putem să acoperim până în septembrie vaccinurile de la Pfizer, apoi alții au declarat peste 100.000. Asta apropo de comunicare și cred că trebuie să se regândească puțin această politică de comunicare. Domnul președinte a fost ceva mai rezervat în ceea ce privește dozele și livrările și cred că a făcut foarte bine.

Eu ce pot să vă spun e că inițial au fost contractată acea cantitate de 10,2 milioane de doze care trebuia să fie livrată până la finele lui septembrie. Comisia Europeană a făcut o aplicație pentru o cantitate suplimentară de circa 200 de milioane de doze, iar cota parte care revenea României era de circa 8 milioane de doze. Sunt discuții cu Pfizer pentru a armoniza calendarul și aceste 8 milioane de doze suplementare să fie și ele livrate până la finele lui septembrie. Asta însemană un total de circa 20 de milioane de doze, că avem se permisiune de folosire a șase doze dintr-un flacon, nu doar a cinci. Asta va permite vaccinarea a zece milioane de cetățeni. O socoteală simplă arată că trebuie să ajungem la 70 – 80.000 de doze administrate zilnic (inclusiv sâmbătă și duminică). Sunt țări care folosesc și sâmbăta și duminica și noaptea. Eu cred că se poate organiza o astfel de activitate măcar în centrele mari”, a declarat Alexandru Rafila, pentru B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Alexandru Rafila, nemulțumit de modul în care se desfășoară campania de vaccinare anti-COVID-19

Totodată, Rafila a criticat comunicarea publică te tema vaccinării. Acesta a remarcat mai multe declarații publice contradictorii precum și afirmații care le pot da românilor false așteptări. El a pornit de la o declarație a premierului Florin Cîțu potrivit căreia, în perioada imediat următoare, peste 75% dintre persoanele de peste 65 de ani vor fi vaccinate anti-COVID-19, afirmație pe care Rafila o consideră hazardată.

Profesorul a mai susținut că persoanele cu boli cronice și cele de peste 65 de ani ar fi trebuit vaccinate imediat după cadrele medicale și nu laodaltă cu alte categorii de populație. Așa, ele riscă să nu li se mai administreze dozele de vaccin acum.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`