Platforma online de înscriere la vaccinarea anti-COVID a adus o serie de probleme pentru bolnavii cronici, cu vârste sub 65 de ani. Aceștia se plâng că nu sunt recunoscuți în sistem și nu se pot înscrie în cea de-a doua etapă de imunizare, dedicată pe de-o parte, și cetățenilor care suferă de boli cronice. Din păcate, în cauzl acestor pacienți, uneori nici medicii de familie nu îi pot ajuta cu înscrierea, informează Digi 24.
Persoanele cu vârste sub 65 de ani, bolnavii cronici care doresc să se programeze pentru vaccinarea anti-COVID întâmpină o serie de probleme, în condițiile în care, spre exemplu, locurile din Capitală au fost deja epuizate pentru următoarele săptămânil.
În cazul acestei categorii de persoane se pare că există o serie de probleme fie pentru că ei nu sunt recunoscuți în sistem. Mai mult decât atât, nici medicii de familie nu îi pot ajuta, dacă sistemul nu îi recunoaște va fiind bolnavi cronici.
„Nici noi, medicii de familie, în acest moment nu putem face programarea pacienților sub 65 de ani cu anumite boli cronice, dacă sistemul nu îi vede. Încă se lucrează la platformă pentru ca medicii de familie să capete acele drepturi prin care să poată să înscrie pacienții care au anumite boli cronice, dar nu sunt recunoscute în sistem”; a explicat medicul Gindrovel Dumitru, preşedintele Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale a Medicilor de Familie, la Digi 24.
Totodată, Dumitra explică această problemă prin faptul că bolnavii cronici care s-ar fi tratat la privat nu apar în evidența Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, iar atunci unica soluție la care s-ar putea apela ar fi o confirnare din partea medicului de familie.
Medicii de familie, la rândul lor, au semnalat problema autorităților, care ar urma să se ocupe de aceasta și să fie rezolvată în cel mai scurt timp, a mai precizat Gindrovel Dumitra.
Totodată, cadrele medicale mai atrag unei probleme la nivel național: nu este cunoscut numărul persoanelor care suferă de boli cronice.
Spre exemplu, cei care aleg să se trateze în private nu figurează nicărieri, iar pe lângă aceștia mai există și pacienți care nu au trecut niciodată prin sistemul public de sănătate pentru a primi anumite rețete sau servicii medicale.
„Chiar săptămâna aceasta am fost apelat de diverse persoane care s-au tratat exclusiv în privat și acum se întreabă care este posibilitatea prin care cum pot fi recunoscuți de sistem, astfel încât să aibă dreptul la vaccinare”, a spus Gindrovel Dumitra, la Digi 24.