Italia înăsprește din nou măsurile sanitare pentru combaterea pandmiei. În Lombardia, Sicilia și Bolzano oamenilor li s-a impus să nu își părăsească locuințele decât pentru cumpărături și muncă

Italia înăsprește din nou măsurile sanitare pentru combaterea pandmiei. În Lombardia, Sicilia și Bolzano oamenilor li s-a impus să nu își părăsească locuințele decât pentru cumpărături și muncă
Foto: hepta.ro/ Abaca Press / Aditya Sutanta/ABACA

Italia înăsprește din nou regulile menite să combată efectele pandemiei de COVID-19. În condițiile în care au fost înregistrate creșteri ale numărului de persoane infectate cu SARS-CoV-2, trei regiuni din peninsulă au trecu în zona roșie, majoritatea țării fiind în zona portocalie, informează DPA, potrivit Agerpres.

Regiunile în care se vor aplica restricțiile și care au fost introduse în zona roșie sunt Lombardia, Sicilia și regiunea independentă Bolzano. Aici populației i s-a impus să nu își părăsească locuințele dacă este posibil, cu excepția mersului la cumpărături de alimente, la serviciu sau pentru alte deplasări urgente.

Cea mai mare parte a Italiei, în zona portocalie. Ce măsuri se impun

Cea mai mare parte a țării a fost incluză în zona portocalie. Astfel, rămân deschide doar anumite supermarketuri, în timp ce cinematografele, barurile și restaurantele sunt închise. Mai exact, 70% din sectorul gastronomic italian a fost afectat.

Măsurilor au fost adoptate în contextul în care autorităţile italiene au înregistrat vineri 16.000 de noi cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 477 de decese cauzate de COVID-19.

Totuși, n ciuda numărului ridicat de cazuri de COVID-19, muzeele și expozițiile de artă din anumite regiuni vor rămâne în continuare deschise.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:14 - Biserica Ortodoxă Română le cere preoților să nu se implice în campania electorală: „Opțiunea politică va fi exprimată doar prin votul personal secret”
14:12 - Accident în Olt. Doi tineri au murit după ce au intrat cu mașina într-un copac
14:09 - Simona Spătaru, despre Călin Georgescu: Ne sfidează logica și bunul simț. Nu poți veni și să fluturi o hârtie în care scrie „zero lei” la cheltuieli și să fii candidatul pe primul loc, iar TikTok să bubuie de mesajele tale (VIDEO)
14:03 - Noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen a fost votată de Parlamentul European
13:55 - Un fost fotbalist este propunerea partidului de guvernământ din Georgia pentru funcţia de şef al statului
13:49 - Câți bani au cheltuit candidații la prezidențiale. Ce sumă a declarat Călin Georgescu (FOTO)
13:44 - Cristina Trăilă: Textul de lege spune foarte clar că CCR poate anula alegerile prezidențiale doar în ipoteza în care avem o fraudă în ceea ce privește votarea sau stabilirea rezultatului (VIDEO)
13:33 - Cum au votat românii de peste Prut la prezidențialele de duminică. Ana Guțu: Avem discernământ când e vorba de țara noastră, România. Știm că România o să ne apere, dar și ea trebuie apărată și menținută pe linia de plutire euroatlantică (VIDEO)
13:25 - Furtuna Conall a inundat Londra, la câteva zile de la haosul provocat de furtuna Bert (VIDEO)
13:20 - Comarnic, Sinaia și Slănic au rămas fără apă din cauza secetei. Care e programul în care locuitorii vor avea acces la apă