Intenția de vaccinare ar putea crește, odată cu introducerea unui pașaport pentru vaccinul anti-COVID. Explicațiile medicului Octavian Jurma (VIDEO)

Intenția de vaccinare ar putea crește, odată cu introducerea unui pașaport pentru vaccinul anti-COVID. Explicațiile medicului Octavian Jurma (VIDEO)
FOTO: Pixabay.com

Medicul Octavian Jurma a comantat pentru B1TV procentul de 50% intenție de vaccinare, în rândul mai tuturor categoriilor de persoane, dar și posibilitatea impunerii unui pașaport pentru COVID-19, la nivelul anumitor state.

Arată bine la acest stadiu, dar cred că este deja efectul celor care s-au vaccinat și care au început să arate acest lucru. Deși se susține că nu vor fi discriminate persoanele, așa cum se vede, vor fi privilegiate cu aceste pașapoarte și încept încet intenția de vaccinare va crește, sunt convins de asta.

Mai mult decât atât, nu avem suficient vaccin dacă s-ar dori vaccinarea tuturor persoanelor imediat, așa că este cumva o eșalonarea naturală. Este important să comunicăm și să îi vaccinăm pe cei 30% care vor să se vaccineze, aceștia vor deveni exemple pentru ceilalți și probabil că vor fi mai eficienți în comunicare, pentru că mereu poate să exite o teorie a conspirației în spatele fiecăruia dintre noi”,a precizat el, pentru B1 TV.

Medicii, mai conștienți asupra avantajelor pe care le aduce vaccinarea

Referitor la refuzul vaccinului anit-COVID, în rândul personalului medical, medicul Jurma a atras atenția asupra faptului că personalul medical este, în general, protejat în unitățile sanitare, iar ifectarea cu SARS-CoV-2 se produce atunci când aceștia sunt în timpul liber.

Mai mult decât atât, medicul Jurma explică și faptul că personalul medical ar trebui să fie conștient de șansa pe care o au de a se imuniza cu o tehnică nouă, iar pe lângă acest lucru, de efectele pozitive pe care un pașaport COVID-19, precum o eventuală lipsă a măsurii carantinării, aplicată persoanelor vaccinate.

Toți ne infectăm când lăsăm garda jos, iar mai devreme sau mai târziu toți lăsăm garda jos, iar virusul, pe măsură ce crește prezența sa comunitară, crește și probabilitatea de infectare.

Medicul, cu atât mai mult cu cât lucrează în spital și văd pacineți care revin în spital după 6 luni de la prima infectare, trebuie să înțeleagă că acest virus produs o imunitate pe termen scurt, de 3-6 luni. Să nu uităm că în pandemie discutăm de o problemă socială. Tu ca persoană, în pandemie trebuie să demonstrezi că nu ești un pericol, fie că mergi la un restaurant, sau în oraș. Dar momentan, ca să ieși din țară, foarte multe țări pun acest pașaport și nu mai trebuie să stai în carantină sau să prezinți teste. Este un mare avantaj să ai acest certificat, mai ales acum când lumea este încă reticentă, iar tu poți să te vaccinezi cu această nouă generație de vaccinuri, care trebuie să precizăm este cea mai eficientă și cea mai sigură. Avem un mare avantaj că ni se oferă pobilitatea, ca medici, ca persoane din cea de-a doua etapă de vaccinare să profite de a se vaccina”, a explicat medicul, pentru B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Președintele Comisiei Europene salută ideea unui pașaport pentru vaccinul anti- COVID

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a precizat că un certificat de vaccinare ar trebui recunoscut reciproc în toate țările Uniunii Europene, în contextul în care guvernul elen a făcut apel pentru adoptarea unui astfeld e document care permite persoanelor vaccinate să călătorească liber.

„Este o nevoie medicală să ai un certificat care să ateste că ai fost vaccinat. Prin urmare, salut inițiativa prim-ministrului grec privind un certificat de vaccinare recunoscut reciproc”, a explicat Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:15 - Nicole Kidman spune că „rezistă cu greu” după moartea mamei ei: „Mi-aș dori ca mama să fie aici”
14:09 - Ce au discutat Vladimir Putin și Elon Musk în secret. Îngrijorări serioase privind securitatea internațională
14:06 - 7 persoane arestate pentru amenințări cu moartea împotriva directorului artistic de la Jocurile Olimpice. Thomas Jolly, acuzat că a batjocorit un moment sacru pentru creștini
13:55 - Patru astronauți blocați în Spațiu, pe ISS, după problemele tehnice ale Starliner, s-au întors în sfârșit pe Pământ
13:40 - Rareș Bogdan: România trece prin transformări uluitoare. Nu ne putem permite să pierdem bani din PNRR și nici să fragilizăm această graniță unde suntem ostași străjeri pentru Europa și NATO (VIDEO)
13:39 - Alexandru Dimitriu (USR): „Este inadmisibil să vii din serviciile secrete să intri în politică sau foști politicieni să intre în serviciile secrete”
13:19 - Rareș Bogdan: Avem cel mai pregătit om care să asigure echilibru în următoarea perioadă de cinci ani de zile a României, generalul Ciucă. Alianța dintre PSD și AUR nu e o curiozitate pentru noi (VIDEO)
13:18 - Un senator din SUA a murit la câteva săptămâni după ce a căzut într-o piscină goală în timp ce conducea o mașină de tuns iarbă. El va apărea pe buletinele de vot
13:18 - Scandal la Episcopia Sălajului: Vicarul instituției, reținut după ce ar fi furat din vistierie o sumă uriașă de bani
12:54 - Pensionarii care vor primi o pensie mai mică sau deloc în noiembrie. Ce spune Casa de Pensii despre aceste cazuri