Pfizer anunță că va reduce temporar livrările de vaccin anti-COVID în Uniunea Europeană: Toate țările vor fi afectate

Pfizer anunță că va reduce temporar livrările de vaccin anti-COVID în Uniunea Europeană: Toate țările vor fi afectate
Foto: hepta.ro/Abaca Press / Utrecht Robin/ABACA

Pfizer va reduce temporar livrările de vaccin anti-COVID-19 în Europa pentru a-și îmbunătăți capacitatea de producție au anunțat, vineri, reprezentanții companiei și cei ai Institutului Norvegian de Sănătate Publică (FHI), potrivit Reuters.

Reducere temporară a livrărilor de vaccin Pfizer în UE și Norvegia

Reducerea numărului de doze livrate în țările UE și în Norvegia are loc așadar în condițiile în care Pfizer își limitează temporar ritmul de fabricare a serului anti-COVID-19 pentru a-și putea actualiza capacitatea de producție, ce ar putea ajunge la 2 miliarde de doze anual, față de 1,3 miliarde, în prezent.

”Am primit acest mesaj astăzi cu puțin timp înainte de ora 10.00 (ora 9.00 GMT). Așteptam să primim 43.875 de doze din vaccinul Pfizer în săptămâna a treia (săptămâna viitoare – n.r.). Acum se pare că vom primi 36.075 de doze”, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de FHI.

”Această reducere temporară va afecta toate țările europene. (…) Deocamdată nu se poate preciza cu exactitate când va ajunge Pfizer din nou la capacitatea maximă de producție”, mai precizează reprezentanții FHI.

La rândul său, compania Pfizer a transmis că aceste schimbări necesită și o serie de aprobări suplimentare.

”Deși acest lucru va avea, temporar, un impact asupra transporturilor dozelor de vaccin de la finalul lunii ianuarie și începutul lui februarie, ulterior va exista o creștere semnificativă a dozelor disponibile la sfârșitul lui februarie și începutul lunii martie”, se menționează într-un comunicat publicat de Pfizer.

Deși nu este membră a Uniunii Europene, Novegia are acces la vaccinul Pfizer cu ajutorul Suediei, stat care face parte din blocul comunitar și care a cumpărat mai multe doze de ser decât are nevoie pentru a vinde o parte dintre ele statului vecin.

UE a securizat încă 300 de milioane de doze din vaccinul anti-coronavirus produs de Pfizer și BioNTech

Recent, Uniunea Europeană a securizat încă 300 de milioane de doze din vaccinul anti-COVID-19 produs de Pfizer și BioNTech, dublându-și astfel cantitatea de ser.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că 75 milioane de doze din noua comandă vor fi disponibile începând cu al doilea trimestru din acest an, în timp ce restul vor sosi în al treilea și al patrulea.UE a convenit să cumpere 200 de milioane de doze, cu opțiunea de a achiziționa încă 100 de milioane.

România a primit la începutul acestei săptămâni a patra tramnșă din vaccinul anti-COVID-19 produs de Pfizer și BioNTech. Este vorba despre încă 150.000 de doze.

Vineri, în țara noastră a început a doua etapă a campaniei naționale de imunizare, etapă în care vor primi vaccinul persoanele de peste 65 de ani, cele cu boli cronice, beneficiarii centrelor sociale și persoanele care deservesc activități esențiale pentru bună funcționare a infrastructurii critice.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`