Un maior în rezervă din Arad s-a autodenunțat luni, pentru faptul că a făcut presiuni asupra soției să voteze la referendum, aceasta fiind inițial indecisă.
„Vreau să fiu cercetat de organele abilitate pentru că am făcut presiuni asupra soţiei să vină la vot. Soţia nu era decisă şi înclina mai mult spre a nu vota, dar nu am dorit ca refuzul ei să ne afecteze pe viitor căsnicia şi am insistat să vină. Nu ştiu dacă a şi votat cum i-am spus, pentru că a fost singură în cabină”, a declarat pentru Mediafax Gabriel Mitroi (55 de ani), care s-a deplasat în cârje la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, pentru că are un picior amputat din cauza diabetului de care suferă.
Acesta a spus că procurorii nu l-au luat în serios iniţial, dar la insistenţele sale i-au înregistrat autodenunţul.
Reprezentanţii Biroului de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au confirmat că autodenunţul a fost înregistrat, declarând că poliţiştii vor face cercetări în acest caz.