Rică Răducanu a fost diagnosticat cu COVID-19: Fostul portar este internat în spital

Rică Răducanu a fost diagnosticat cu COVID-19: Fostul portar este internat în spital

Rică Răducanu a fost testat pozitiv pentru infecția cu noul coronavirus. Fostul portar este internat în spital împreună cu soția lui, care a fost, de asemenea, diagnosticată cu COVID-19. Anunțul a fost făcut, miercuri, de fcrapid.ro.

Rică Raducanu a fost testat pozitiv cu coronavirus

„Suntem lângă legenda noastră Rică Răducanu, cel care este internat în spital alături de soţia sa, ambii având Covid-19”, au transmis reprezentanții clubului Rapid printr-un comunicat.

Rică Raducanu are 74 de ani. În cea mai mare parte a carierei sale a jucat la Rapid, însă a evoluat și la cluburi precum Sportul Studenţesc, Steaua, FCM Reşiţa şi FC Baia Mare.

De asemenea, Rică Răducanu a jucat de 61 de ori în tricoul naționalei României.

Cine este Rică Raducanu

A fost mereu un personaj pitoresc, de la portarul care bătea lovituri de la 11 metri până la faptul că a fost surprins în ofsaid. A fost comparat cu un alt geniu rebel, Ilie Năstase, şi a avut o carieră în teatru şi film.

”Eu sunt cunoscut peste tot, am fost un amărât şi am ajuns cunoscut peste tot, am faţă comercială!

Am câştigat mai mult din teatru şi film decât din fotbal. La Teatrul Constantin Tănase am stat 10 ani, m-a luat Bibanu (n.r. actorul Dem Rădulescu). Aveam 1.000 de lei pe seară la Tănase, iar de la filmul «Totul despre fotbal» am luat cam cât o maşină la vremea aceea”,a povestit Rică Răducanu, în ziua când a împlini 74 de ani, potrivit DigiSport.

Rică Răducanu a făcut parte din selecționata care a reprezentat România la Campionatul Mondial din 1970, desfășurat în Mexic. Atunci, el a fost primul portar introdus din postura de rezervă, la un Campionat Mondial. S-a întâmplat într-un meci cu Brazilia lui Pele, partidă în care Rică Răducanu a primit un gol de la legendarul fostbalist sud-american. De altfel, Rică Răducanu a povestit că s-a împrietenit cu Pele, care îl striga ”Ricardo”.

”Puteam să joc și în Brazilia. Fusesem acolo în 1969, la Rio de Janeiro, când m-am împrietenit cu Pele. Apoi ne-am întâlnit la Guadalajara (în 1970 – n.r.). Am mai ținut legătura cu el de-a lungul timpului, avem și poze împreună. Îmi spunea «Ricardo». Mi-a dat gol în meciul din 1970. După meci au venit ziariștii și m-au întrebat: «Răducanu, cum ți-a dat gol Pele?». Le-am răspuns: «L-am lăsat, că suntem prieteni»”, a declarat Rică Răducanu pentru Eurosport.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Directorul INSCOP: Încrederea românilor în Rusia se află la minim absolut, în timp ce atitudinea pro europeană s-a întărit
23:43 - Andrew Tate, acuzat de viol și trafic de persoane în România, și-a făcut partid în Marea Britanie: „Voi fi premier”
23:13 - Crin Antonescu: „Sunt similitudini înfiorătoare între discursul lui Hitler și al lui Georgescu”
23:08 - Șase tineri din Vâlcea, cu vârste între 16 și 23 de ani, au fost reținuți pentru furt. Prejudiciul estimat este de 12.000 de euro
22:50 - Claudiu Târziu: Anularea alegerilor, o lovitură de stat. Ne-am trezit cu o continuare a unei guvernări incapabile, ticăloase și corupte / Suntem într-un soi de dictatură la începutul ei, pe care AUR o respinge (VIDEO)
22:43 - Locul la doar câteva ore de București care a atras milioane de turiști în 2024. Poate fi vizitat atât vara, cât și iarna
22:15 - Tanczos Barna: Instituțiile care vor fi comasate, care își vor reduce cheltuielile pot genera plecări naturale de angajați. Ei își pot găsi cu siguranță loc de muncă în privat (VIDEO)
22:13 - Congresul SUA l-a validat pe Donald Trump în funcția de președinte. Când va începe noul mandat
21:58 - Irineu Darău (USR): Atunci când vorbim de alegeri, trebuie să ne gândim ce face bine democrației și ce își dorește poporul. Nu se mai poate ca în 2025 să asistăm la aceeași comedie (VIDEO)
21:52 - Oncologii din România susțin inițiativa SUA. Produsul care ar putea avea etichetă de avertizare, ca țigările