Primarul Sectorului 6 solicită încă două centre de vaccinare. Ciprian Ciucu: Avem 390.000 de locuitori, iar un număr de doar 6 centre cu 35 de puncte de vaccinare mi se pare cam puțin

Primarul Sectorului 6 solicită încă două centre de vaccinare. Ciprian Ciucu: Avem 390.000 de locuitori, iar un număr de doar 6 centre cu 35 de puncte de vaccinare mi se pare cam puțin
Foto: Ciprian Ciucu / Facebook

Primarul Ciprian Ciucu a anunțat, miercuri, că trimite o adresă la DSP București prin care solicită încă două centre de vaccinare pentru Drumul Taberei din Sectorul 6 al Capitalei.

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6,solicită încă două centre de vaccinare pentru cartierul Drumul Taberei

„În Sectorul 6 DSP a evaluat șase puncte de vaccinare, conform listei de mai jos. Cinci aparțin unor centre de sănătate/policlinici private și unul aparține Primăriei, conform listei de mai jos. Așteptăm să fie validate. Astăzi am fost la centrul de vaccinare organizat de către noi ca să mă asigur că totul este în regulă (frigidere, spații, chiuvete mobile etc.). Așteptăm ca STS și DSP să aducă echipamentele care țin de ei, noi suntem pregătiți.Drumul Taberei nu este acoperit, în rest sectorul stă relativ bine. Noi am oferit soluții și pentru Dr. Taberei. Acum trimit o adresă la DSP București prin care le solicit încă două centre de vaccinare pentru Dr. Taberei. Avem, totuși, cca. 390.000 de locuitori în Sectorul 6, iar un număr de doar 6 centre cu 35 de puncte de vaccinare mi se pare cam puțin”, a scris primarul Ciprian Ciucu, miercuri, pe Facebook.

Cele șase centre de vaccinare din Sectorul 6 al Capitalei:

  • Centrul Medical DORIS (Militari/Iuliu Maniu) – 8 puncte de vaccinare;
  • Sanamed Hospital (Calea Plevnei) – 6 puncte;
  • Spitalul Wellborn Militari (Militari) – 6 puncte;
  • Clubul Seniorilor Mihai Eminescu (Calea Plevnei) – 6 puncte;
  • Sanador (Militari) – 3 puncte;
  • Medicover (Bd. Preciziei) – 6 puncte.

În Sectorul 6 DSP a evaluat șase puncte de vaccinare, conform listei de mai jos. Cinci aparțin unor centre de…

Publicată de Ciprian Ciucu peMarţi, 12 ianuarie 2021

România a primit o primă tranșă din vaccinul anti-COVID-19 produs de Moderna

Prima tranșă din vaccinul anti-COVID-19 produs de Moderna – una simbolică, constând în 14.000 de doze– a sosit în România, marți seară, prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. Până la sosirea noului ser, în țara noastră era administrat doar cel de la Pfizer și BioNTech.

„Asigurăm dozele de vaccin necesare pentru imunizarea cât mai multor cetățeni care vor să se protejeze astfel de COVID-19.Am aprobat astăzi transmiterea către Comisia Europeană a solicitării ca România să beneficieze de încă opt milioane de doze de vaccin BioNTech / Pfizer din cele 200 de milioane negociate suplimentar la nivel european.Este vorba, mai exact, de solicitarea a încă 8.055.394 de doze de vaccin, care se vor adăuga celor 12.780.080 milioane de doze produse de BioNTech /Pfizer și contractate deja de România. Altfel spus, doze vitale care vor asigura imunizarea a 10.417.737 de persoane, care se pot întoarce la o viață normală. În plus față de vaccinurile BioNTech /Pfizer, mai avem cele 3.408.215 de doze produse de Moderna și contractate deja de România.Fiecare persoană vaccinată înseamnă mai multe vieți salvate și un pas în plus câștigat împotriva COVID-19”, a declarat marți premierul Florin Cîțu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`