Aproape 3,000 de persoane s-au adunat, miercuri,în faţa Catedralei Arhiepiscopale din Constanţa și auplecat în procesiuneacătre Portul Tomis, pentru a asista la slujbă.
Procesiunea a început la ora 12.00 și a fost deschisă de care trase de boi şi măgari, pe care se află butoaie cu apă.
Chiar dacă ÎPS Teodosie i-a sfătuit să păstreze distanţa fizică, „să nu supăre autorităţile”, distanțarea este greu de menținut, iar15 patrule de jandarmiveghează la respectarea măsurilor sanitare.
„Sunt 250 de jandarmi ajutaţi de poliţişti care asigură ordinea publică şi protecţia participanţilor la această sărbătoare religioasă. Avem în teren 15 patrule de dialog care umblă printre oameni şi îi roagă să păstreze distanţa socială de 1,5 metri, să poarte masca şi să aibă grijă de sănătatea dânşilor. Marea majoritate înţelege aceste măsuri, sunt în beneficiul dânşilor, mai sunt oameni care nu păstrează această distanţă”, a declaratpurtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanţa, Sorin Trancă, potrivit news.ro.
Întrebat câte persoane sunt prezente în Portul Tomis, el a afirmat: „În spaţiul special delimitat de Jandarmerie aproximativ 2.500-3.000 de persoane”.
“Astăzi este ajunul Bobotezei anului 2021. Sperăm că zilele de azi şi mâine zile pline de daruri coborâte de Dumnezeu din cer asupra Pământului, asupra întregului Univers, asupra fiecăruia dintre noi, aceste daruri să pătrundă şi în sufletele şi în trupurile noastre.”, a declaratÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului marți seară, în timpul slujbei de sfințire a apei.
După încheierea slujbei carelevor merge pe principalele bulevarde din Constanţa pentru a împărţi credincioşilor apa sfinţită.
Jandarmeria Constanţa a anunţat că la slujba de Bobotează din Portul Tomis pot participa cel mult 3.000 de persoane cu respectarea măsurilor de distanţare, iar în cazul în care vor fi mai mulţi oameni care vor dori să fie prezenţi, accesul în zona respectivă va fi restricţionat. Arhiepiscopul Tomisului estima o prezenţă de 10.000 de persoane la ceremonia religioasă.