Campania de vaccinare anti-COVID-19 a început pe 27 decembrie în aproape toată Uniunea Europeană, iar de atunci fiecare țară a pus în practică strategia de imunizare a populației după propriile reguli. Dacă în România campania de vaccinare a bătut pasul pe loc în prima săptămână și încă nu se știe cu exactitate când ar urma să înceapă următoarele etape ale imunizării, în Germania, de exemplu, a fost stabilit un plan de vaccinare pe luni și categorii de risc, astfel că cetățenii știu la ce să se aștepte.
Concret, potrivit planului de vaccinare stabilit de autoritățile germane, publicat de Bild.de, în intervalul ianuarie – aprilie 2021 vor fi vaccinate persoanele din categoriile expuse cel mai mult riscului de infectare cu coronavirus. Este vorba despre oamenii de peste 80 de ani, din casele de bătrâni, personalul medical cu risc mare de infecție, personalul clinicilor care se află în contact strâns cu cei infectați, pacienții cu afecțiuni oncologice, cei care au suferit sau urmează să fie supuși unui transplant, precum și lucrătorii din centrele de îngrijire a vârstnicilor. În total este vorba despre 8,6 milioane de persoane.
Începând din luna mai și până la începutul lunii iulie vor fi vaccinați alți 6,7milioane de cetățeni germani, persoane expuse unui risc ridicat de infectare. În această categorie intră persoanele de 75-80 de ani, personalul medical cu risc potențial mare de infecție, persoanele cu demență, cu handicap mintal din azile și îngrijitorii acestora.
Al treilea grup de persoane, cele expuse unui risc moderat de infecție, va fi vaccinat diniulie până la jumătatea lunii august. Este vorba despre 5,5 milioane de persoane, adică cele ce 70-75 de ani, pacienți cu boli pre-exsitente cu risc crescut de morbiditate și persoanele de contact ale acestora, persoanele aflate în azil, cele fără adăpost, cele aflate în contact strâns cu femei însărcinate, personalul medical cu risc moderat de contagiune și cei aflați în serviciile de sănătate publică.
Între lunile august și septembrie vor fi vaccinați alți 6,9 milioane de oameni, cu risc moderat de infectare. Este vorba despre persoanele de 65-70 de ani, bolnavi anteriori și persoanele de contact cele mai apropiate. Tot în această etapă vor primi vaccinul și restul cadrelor medicale, profesorii, educatorii și cei angajațitemporar.
Al cincilea grup de vaccinare, persoane cu risc ușor crescut, va primi vaccinul în perioada octombrie-noiembrie. În această categorie sunt incluse 9 milioane de persoane, adică cele cu vârste de 60-65 de ani, funcționari federali și din guvernele landurilor germane, angajații din comerțul cu amănuntul și din infrastructura critică (poliție, pompieri și forțele armate).
Din decembrie 2021 și până anul viitor ar urma să fie vaccinate în Germania restul persoanelor cu vârste de sub 60 de ani, în total fiind vorba despre 45 de milioane de locuitori.
Între timp, autoritățile din Germania se pregătesc să prelungească lockdown-ul și să înăsprească astfel măsurile de restricție, instituite pentru a limita cât mai mult răspândirea noului coronavirus.
Un anunț oficial în acest sens ar urma să fie făcut marți, la finalul unei întâlniri dintre cancelarul Angela Merkel și premierii landurilor. Ar fi vorba despre o prelungire până la 31 ianuarie a carantinei naționale. Astfel, printre altele, locuitorii Germaniei ar putea fi nevoiți din nou să stea în case și să nu se poată deplasa le o distanță mai mare de 5 kilomeri de locuință.
În același timp, scena politică este marcată de controverse. Vicecancelarul Olaf Scholz (SPD) îl acuză pe mininistrul Sănătății, Jens Spahn (CDU), că nu a comandat suficiente vaccinuri și i-a transmis un catalog de 4 pagini cu întrebări, potrivit Bild.
„De ce Comisia Europeanăa precomandat atât de puține doze de vaccin?”; ”De ce a refuzat UE oferte mai mari de livrare de la Biontech și Moderna?”; ”Alte țări industrializate au comandat doze de vaccin semnificativ mai mari în raport cu populația.Canada, de exemplu, și-a asigurat atât de mult vaccin … încât fiecare rezident ar putea fi vaccinat de cinci ori”; „A contat că Moderna este un vaccin pur SUA?”, „A negociat guvernul federal bilateral cu Biontech și Moderna dincolo de negocierile purtate de UE cu privire la achiziționarea dozelor de vaccin?”, sunt câteva dintre întrebările vicecancelarului german.
În acest context, expertul pe probleme de sănătate al Partidului Social-Democrat, KarlLauterbach, recomandă amânarea celei de a doua doze de vaccin anti-COVID ca sa se poată fi vaccinate cât mai multe persoane cu prima doză.
Germania a înregistrat aproape 12.000 de noi cazuri de coronavirs în decurs de 24 de ore, interval în care au fost raportate și 944 de decese noi.